Grosso modo

O mărturisire de credinţă

2012-01-04T20:46:00.000+02:00

"... Nu, nu cred să mă înşel. Sînt pe drumul cel drept... Cred că năzuinţele naţionale pe care le apăr sînt legitime. Credinţa mea în arta naţională, specifică, intră în armonia universală. Eu sînt, cu modestele mele puteri, un conservator al tuturor frumuseţilor sufletului omenesc; nu vreau nimic să se piardă, originalitatea nici unui grup naţional, oricât de nefericit politiceşte: a ucide pe celţi, pe basci mi se pare a voi să despoi universul de ceva fără pereche. De-aceea eu lupt cu această credinţă în armonia universală şi vreau pentru neamul meu, atît de bine înzestrat, toate condiţiile prielnice de dezvoltare, ca tot sufletul lui să devie artă. Am întîlnit, la mine, la Ciucea, pe uliţă, în ajunul iernii, un copil. Era orfan. Era neîngrijit. Avea însă o privire minunată. Acest copil, lăsat astfel pe drumuri, nu mai apuca primăvara. Copilul e mare acum şi e la mine. E inteligent. Cunoaşte toţi oamenii politici care mă vizitează şi stă de vorbă cu ei. Crezi oare că neamul românesc, în condiţii mai prielnice, n-ar fi asemenea puiului de la Ciucea?..."

Octavian Goga, Dialog cu publicistul Felix Aderca

Îngenuncheaţi

2011-12-31T13:39:00.004+02:00

sursa foto: aici

Îngenuncheaţi! Nu, uită-te bine! Aceia nu sunt Nicolae şi Elena Ceauşescu! Nu, nu! Mai uită-te o dată! Ai văzut? Aha…da! Sunt eu şi eşti tu! Da, după 22 de ani, am ajuns a fi imaginea în oglindă a acţiunilor noastre de atunci. Cineva, nu ştim cine, ne-a întors unii împotriva celorlalţi, ne-a pus în mâini arme şi ne-a împins într-un poligon cu ţinte vii, printre care se găsea mama ta, fratele meu sau un bun prieten. Noi am tras şi pe moment a fost bine. Abia ajunşi acasă am aflat că mama, fratele sau prietenul s-au aflat în acelaşi loc de tragere şi că nu s-au mai întors. Am hotărât apoi să ne mânjim mâinile şi conştiinţa cu moartea Ceauşeştilor şi asta în urale aproape isterice de bucurie.

Genunchii noştri au atins pământul odată cu venirea primului nou regim la putere şi durează până azi, indiferent cine sau câţi s-au perindat pe la Cotroceni. Nu este vorba de politică, de cine cum este sau ce face, este vorba de încorsetarea conştiinţei noastre. Nu ştiu dacă mai suntem patrioţi, eu speram, cel puţin, să mai avem conştiinţă. Dar uită-te bine la imagine! Eu mă regăsesc în ea atât de bine încât aproape că mă simt umilită. Dar tu? După 22 de ani, cu ce te-ai ales? Primii care au îngenuncheat au fost ei, soţii Ceauşescu şi fără să ne dăm seama, am îngenuncheat odată cu ei. Suntem prizonierii propriei incapacităţi de a ne defini ca popor şi a lupta pentru asta, captivi într-o indiferenţă crasă.

Poate nici nu contează atât de mult cine este pe locul ţintaşului, cât lipsa noastră de conştiinţă. Noi purtăm cea mai mare vină cu toate că nu am recunoaşte-o prea lesne. Eu şi tu! De vină sunt eu, pentru că prefer să scriu trei cuvinte pe un blog iar tu, după ce vei fi citit aceste rânduri, vei ieşi de pe această pagină şi îţi vei pregăti cele trebuincioase pentru un nou revelion. De fapt, nici nu ştiu ce altceva am putea face. Problema este că aşa spun şi celelalte milioane de români. Departe de a idolatriza vechiul regim, la rându-i, profund defectuos, observ doar izul decadenţei pe care îl are azi, imaginea României. Şi mi-e milă; mi-e atât de milă încât uneori mă doare. Şi câteodată plâng.

N-am să vă spun “La mulţi ani” ci am să vă urez
“La cât mai puţini ani îngenuncheaţi!”

Avanpremieră

2011-12-15T20:10:00.001+02:00

The Giving Tree

2011-11-29T12:03:00.000+02:00

THE IMMORTAL World Tour - Michael Jackson

http://www.michaeljacksonhoaxforum.com/

Omul lui Dumnezeu (I) - Părintele Arsenie Boca

2011-11-16T22:18:00.006+02:00

Thrive The Movie - How long will it take?!

2011-11-16T01:01:00.001+02:00

Nu îl prea iau în serios dar...

Înger, îngeraşul meu...

2011-11-02T22:39:00.000+02:00

" Când Dumnezeu a creat oştile cereşti – serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, puteri, stăpâni, începători, arhangheli şi îngeri, nouă ranguri cereşti, împărţite în trei grupe de câte trei triade – în marea lui milă, El a hotărît ca îngerii să fie cei mai aproape de oameni, să aibă o neîntreruptă legătură cu ei spre călăuzire, ajutorare şi sfinţire.

Printre aceşti îngeri, îngerii păzitori sunt cei mai blânzi, mai apropiaţi şi mai iubitori, pentru că misiunea lor este să aibă grijă de copii câtă vreme aceştia trăiesc pe pământ, până la bătrâneţe şi moarte. Aceşti îngeri sunt plini de iubire şi dulci ca nişte copii, blânzi ca nişte copii, vulnerabili ca nişte copii şi cresc în misiunea lor ca nişte copii, timizi ca nişte copii şi devin în atitudinea lor, tot mai maturi, mai mustrători şi cer mai multe de la copil cu cât acesta creşte şi sporeşte în lucruri bune sau rele. Îngerul îl ceartă pe copilul devenit adult, dar mereu este cu el şi niciodată nu se îndepărtează de el, oricâte lucruri rele ar face.

Aşa cum spune Acatistul Îngerului păzitor, el priveghează neîncetat viaţa fiecăruia dintre noi. Niciodată nu-l părăseşte pe cel care i-a fost încredinţat, atâta vreme cât trăieşte pe pământ, niciodată nu încetează a-l învăţa şi sfătui pe copil, ca şi pe adult, atunci când copilul a crescut, până la sfârşitul vieţii lui.

Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski.

Când s-a născut o fetiţă, Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii ei, până la moarte. S-o păzească de păcate, s-o înveţe, să n-o lase să cadă în ispite grele.

Când fetiţa a crescut, nu a mai ascultat de îngerul ei păzitor. Zadarnic îi sufla la urechea inimii cuvinte bune, degeaba o învăţa milostenia, rugăciunea şi iubirea de semeni. Fata devenea tot mai rea, mai nepăsătoare de suferinţa aproapelui, mai zgârcită şi cu inima prinsă de averea ei. Femeia devenise foarte bogată, nu dădea nici o firimitură de pâine vreunui sărac, ci punea slugile să-i izgonească pe cerşetori cu băţul. Îngerul ei era mereu întristat şi se gândea cu groază ce se va întâmpla cu sufletul femeii la moartea ei.

A venit şi ziua morţii şi a judecăţii femeii. Pentru păcatele ei cele multe şi pentru nemilostivirea ei faţă de săraci şi bolnavi, Dumnezeu a trimis-o în iad să stea în iazul de smoală, unde erau aruncaţi zgârciţii şi nemilostivii. Iar îngerul ei păzitor se plimba pe malul iazului de smoală şi plângea pentru sufletul pierdut şi se zbătea să-şi amintească dacă această femeie a făcut vreun bine în viaţa ei. Şi-a adus aminte că o dată, mergând cu căruţele cu recoltă la oraş pentru a o vinde, femeia a dat un fir de ceapă verde unui cerşetor. Atunci a alergat îngerul la tronul lui Dumnezeu şi, căzând cu faţa la pământ, a spus: ”Doamne, femeia aceasta a făcut o dată un bine. A dat un fir de ceapă verde unui cerşetor.”

”Bine, i-a spus Dumnezeu, uite aici firul de ceapă, ia-l şi du-te pe malul iazului de smoală. Spune-i femeii să se prindă de firul de ceapă şi trage-o încet afară din iaz. Să fii cu grijă că firul de ceapă este foarte subţire şi se poate rupe uşor.”

Îngerul a luat firul de ceapă şi s-a dus pe malul lacului. A strigat-o pe femeie şi i-a spus: ”Domnul Dumnezeu S-a milostivit de tine şi m-a trimis cu acest fir de ceapă. pe care tu l-ai dat odată unui cerşetor. Apucă-te cu grijă de el ca să nu se rupă şi eu am să te trag încetişor afară din iaz ”.

Femeia a făcut ce i-a spus îngerul. Acesta a început s-o tragă cu grijă afară din iaz. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei gândind ca îngerul le va trage şi pe ele afară. Atunci femeia a început să-i înjure, să-i ocărască şi să-i blesteme, lovindu-i cu picioarele şi strigând: ”Lăsaţi-mă în pace, nemernicilor, eu am dat firul de ceapă, nu voi. Duceţi-vă în fundul iazului, blestemaţilor.”

În clipa aceea, s-a rupt firul de ceapă şi femeia a căzut înpoi în iazul de smoală. Şi îngerul a început să plângă din nou cu tristeţe.

V-am spus această povestioară ca să înţelegeţi că, într-adevăr, îngerul păzitor nu ne părăseşte niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeşte sufletul încredinţat grijii sale, se roagă pentru el şi-i şopteşte la ureche numai sfaturi bune; el este conştiinţa noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm şi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.

Fiecare fiinţă umană, bună sau rea, îşi are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naşte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l înveţe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenţele rele ale diavolului şi ale oamnilor răi. Aţi observat că, în clipa în care eşti gata să săvârşeşti un păcat, o voce lăuntrică îţi şopteşte: ”Nu face asta.” Când un pericol necunoscut te pândeşte, acelaşi înger îţi suflă la ureche: ”Nu te duce acolo”, sau ”Fereşte-te de omul acesta” etc.

Dacă păstrezi în viaţa ta măcar o mică parte din puritatea copilăriei, o mică parte din inocenţa ta, atunci vei auzi glasul îngerului păzitor conducându-te neatins de vicisitudinile vieţii către un mai bun loc în societatea creştină, către o mai bună congregaţie ortodoxă, vei fi apărat de Dumnezeu şi sufletul tău va fi liber de orice frică, incertitudine şi îndoială şi vei avea curajul să înfrunţi nedreptatea, să iubeşti pe aproapele tău şi chiar pe vrăjmaşul tău. Vei păşi în lumina lui Dumnezeu.

Uneori poţi să-ţi vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit faţă de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus şi-ţi pune în suflet o bucurie neînţeleasă. Atunci să înţelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-ţi comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăţeşte-ţi inima şi mintea, amineşte-ţi că ai un prieten, cel mai credincios şi care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire. Adu-ţi aminte şi că un mesager al cerului te vizitează şi cântă-i: ”Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetă pentru mine păcătosul, îngerul meu păzitor; căci, prin necazurile şi ispitirile care tulbură pacea sufletului meu în această lume frământată, tu te arăţi a fi grabnic ajutător şi mângâietor al meu.” (Condacul 6 din Acatistul Îngerului Păzitor)

Ingerul păzitor este de faţă în ultimele clipe ale vieţii noastre, el ne va lua sufletul şi ni-l va apăra de atacurile demonilor care vor spune că le aparţine lor din cauza multelor păcate săvârşite sau nespovedite. Îngerul le va răspunde însă că atâta vreme cât sufletul nu ne-a fost judecat şi condamnat, el aparţine lui Dumnezeu.

El ne va lua sufletul şi-l va duce în toate locurile pe unde am trăit şi ne va aminti tot ce am făcut bun sau rău în acele locuri. ”Iată, va spune el, aici te-ai rugat, dincolo ai ajutat un bolnav, aici ai dat ceva unui cerşetor, aici ai facut rău, aici te-ai mâniat, sau ai băut, sau te-ai lăcomit”, astfel că vom vedea toate faptele pe care le-am săvârşit în viaţa noastră. Conduşi de înger, vom vedea locurile de fericire ale sfinţilor şi apoi locurile de durere ale celor păcătoşi, pentru ca să înţelegem că Dumnezeu este drept, dar este şi bun, şi milostiv. Vom descoperi în această călătorie a sufletului sub conducerea îngerului nostru păzitor că şi noi am dat poate, unui sărac, «un fir de ceapă verde» şi îngerul va pleda pentru noi în faţa Judecătorului Suprem.

Şi dacă hotărîrea lui Dumneseu, din cauza multelor noastre păcate, va fi împotriva noastră, să nu uităm că îngerul nostru păzitor nu ne va părăsi, chiar dacă am ajuns în «iazul de smoală» şi că va căuta să menţină în noi nădejdea mântuirii din rău până la Judecata din Urmă când Dumnezeu, luând în seama căinţa noastră, va revărsa mila Lui peste noi şi vom fi mutaţi în Împărăţia Cerurilor, prin rugăciunea îngerului nostru păzitor. Amin.

Pr. Gheorghe Calciu

http://carareauniversului.blogspot.com

Cotorul de varză! Un soi de ‘nosce te ipsum’, până la urmă…

2011-09-16T02:30:00.001+03:00

Cu toată vâlvătaia specifică progresului, acest mare zid chinezesc cu scări prea puţin încăpătoare, mintea coboară uneori, căutându-şi liniştea. Să mergi contra curentului e o experienţă unică.

Trebuie să recunosc că mi-am găsit miezul. Sau cel puţin am fericita iluzie că mă îndrept către el… Am învăţat să gândesc cu sufletul. Ştiţi ce înseamnă asta? Libertate! Mi-au trebuit aproape 30 de ani ca să îmi reiau sinceritatea uşor obraznică, să mă predau naturaleţii, oricare ar fi ea… Îmi retrăiesc copilăria şi tinereţea cu maturitate. Multe cuvinte mi se par false, lipsite de esenţă. M-am săturat de ele, îmi fac silă. De aceea, am luat o pauză. Dacă spaţiul acesta virtual nu ar fi purtat numele ‘grosso modo’, aş fi pus lacătul pe uşă. Adică l-aş fi şters.

M-am săturat să văd ‘iubirea’ descrisă în fel şi chip ca şi cum ar fi o scoică. Ne uităm, o cântărim, o măsurăm, o colorăm. Dar nimeni nu are imboldul de a o deschide… Datul cu presupusul e o meserie veche. Vă rog, nu mai denumiţi iubirea! Dulcegăriile de azi nu mai sunt romantismele de altă dată. Invocându-le nu vom scăpa de vechi răni sau obsesii şi nici nu vom chema la noi o nouă dragoste gata să ne ridice pe un cal alb. Cuvintele goale aduc după sine iluzii deşarte şi o amânare a agoniei.

M-am săturat de inteligenţa creată cu orice chip! Orice spunem trebuie să sune bine şi să oferim reţete şi sfaturi pentru orice. Şi dacă la final scoatem şi câte o glumiţă cu aluzie e şi mai bine. Suntem victime ale propriei suficienţe. Orgoliul e cât varza. Cu cât mai mare cu atât avem ce pune mai mult pe masă. Uităm că fără miez frunzele ar fi demult moarte sau chiar nu ar fi existat. Ştiu că nu se poartă dar eu vreau să am un miez mai mare decât frunza.

Pe Dumnezeu îl iubesc mai mult ca oricând! Îmi vine să plâng de fericire când spun asta! Dacă am învăţa, cu paşi de copil, să ne gândim la El înainte să întreprindem orice lucru, Dumnezeu s-ar îndrepta către noi cu paşi de uriaş. Nici un aliat nu Îl depăşeşte pe Dumnezeu, uităm asta deseori. Egoul nostru nu are esenţă divină, de ce i ne închinăm atât?!

Nu ştiu când voi reveni… e sezonul verzei!

Legile lui Zamolxe

2011-09-14T18:58:00.000+03:00

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiintează toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicăieri si peste tot este
mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină si tot ce vine din lumină prinde viată si ia făptură.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumină tunetul si focul ce se revarsă , asa este si gândul omului, el trece în vorba omului si apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină si un tunet. Lumina omului este gândul său si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

3. Fii ca muntele cel semet si ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita ca aceiasi pasi îi faci în vârful muntelui ca si în josul său, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul în vârf de munte ca si în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semet ca si pamântul cel neted.

4. Fii cumpătat ca pământul si nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sământa prea adâncă nu răzbate si prea multă apă îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îsi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeasi cu măsura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni semintei care încolteste, nici nu se vede când prinde suflare de viată. Lumina semintei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

7. Priveste râul si ia aminte la învătătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creste tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este si gândul cel bun si drept rânduit, el îsi face loc printre pietre si stânci, nu
tine seama de nimic, îsi urmează drumul si nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apă stie unde va ajunge, căci una este cu pământul si toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârsit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă si vei vedea că nimic nu stă în calea sa . Să-ti fie gândul limpede până la sfârsit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este miscătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ si munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rău, fereste-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ti acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea si sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înselăciune, hotie si vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, sărăcia, boala, amărăciunea si moartea.

10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusetea lor sau după râvna lor, căci si unul si altul a lăsat din ceva pentru a creste în altceva. Cel bogat este sărac în liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este miscătoare, asemeni este si omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult decât boul ? E mai bogat vreunul ca pământul ? Doar cunoasterea si întelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere dacă ea nu este lămurită de vreme.

11. Fierul înrosit a fost rece si se va răci iarăsi; vasul a fost pământ si va fi iarăsi pământ; pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor si se va stârpi iarăsi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristete si linistea în neliniste. Fierul si focul ajută omul, dar îl si vatămă. Si aceeasi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări nestiute si nebătute de ceilalti dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii si a se măsura cu altii. Fereste-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naste; ea te va coborî mai jos de dobitoace si te va despărŃi de fratele si de vlăstarul tău.

12. Neînteleptul este mânat de râvnă, dar înteleptul încalecă râvna. Neînteleptul suferă când râvna îl duce la pierdere si la cădere, dar înteleptul întotdeauna găseste câstigul în pierdere si înăltarea în cădere.

13. Trufia răceste iubirea inimii si o face în dusmănie si nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia , căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun si vorba înŃeleaptă îti pot potoli necazul, îti pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu îti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele asa cum vin, asa pleacă. După orice zi vine si noaptea, si după iarnă vine primăvara, căci asa este rânduit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc si apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate si nesfârsite ramuri, si asemenea izvoarelor mintii si sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare si un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatră vin si către aceeasi vatră se întorc, si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste lângă cel mic fără a-i face rău, asa să fiti între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic si nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Aruncă un lemn pe râu si mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i multumire semenului tău, adu-i lumină pe chip si în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveste prin ochii tăi este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grăbi nicio lucrare căci trasul de ramuri loveste înapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îti va amărî sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si spita.

19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă si nu a locuit dintru început în inima ta; dacă nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta întelepciunii, iar cel trufas se pune singur lângă dobitoace. Întelepciunea este mai pretuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tău si este rodul cunoasterii udată de vreme.

20. Nu-ti amărî sufletul când simti durerea si neputinta, ci mai degrabă caută să te folosesti de ele pentru îndreptare , căci în rod ai si sământa. Nu se poate ca o sămânŃă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveste înapoi, răutatea si neadevărul întotdeauna aduc neputinta , trufia întotdeauna aduce suferintă.

21. Mergi la izvor când sufletul ti-e aprins, scormoneste în apa limpede si asteaptă până ce devine iarăsi curată. Asa se va duce si aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gândul tău, si cum sământa nu se poate fără coajă, asa este si gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este vointa, iar fără vointă, gândul se usucă si nu foloseste la nimic. Dar puterea este în răbdarea semintei, iar vointa si răbdarea fac mlădita firavă să razbată pământul tare.

23. În vremea lucrului tău, înveseleste-ti inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îsi anuntă venirea cu o floare, tot asa fapta omului este văzută de cel cu mintea si simtirea limpede, înainte de a fi terminată.

24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar si la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sărac are multe gânduri desarte si le schimbă de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a învelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si înselător, ori vede mai bine necazul altuia si caută a-l amăgi, de acolo îsi trage grabnica avutie.

25. Fii blând si răbdător cu cei de lângă tine, căci asa cum te porti tu cu ei, asa se poartă si altii cu tine, căci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.

26. Unde este tăria omului acolo îi este si slăbiciunea , ceea ce-l ridică îl si coboară; rămâi în limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ti fie mintea si simtirea, si ia seamă de toate acestea.

27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ti puterea din răbdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea făcută din teamă nu are viată lungă si tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevăr, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba albă si nerosită de vin si lasă vremea să o îmbrace cu întelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit si gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea întelepciunii.

30. Multumeste pământului pentru toate cele ce-ti oferă, multumeste cerului pentru ploaia care îti hrăneste pământul, multumeste soarelui pentru căldura si lumina casei tale si a pământului tău, multumeste lunii pentru linistea somnului tău, multumeste stelelor că veghează asupra somnului tău, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste pădurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrările ce-ti arată, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zâmbet pe chip.

31. Precum iarba bună creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama că purtarea lor cea rea este semănată si crescută din teamă si neputinte, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu căuta a-i îndrepta din vorbe si mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău ? Asa este si cu omul, de vei vrea să-l îndrepti, adu-i pentru început gândul si simtirea la ce este plăcut atât omului bun, cât si omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeasi roată venind.Cine vede mai bine ?

32. Doar cel înteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, căci cel înteleptit a fost odată si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au făcut să tină seama de alcătuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui si acolo nu a
scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii si iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul său si iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea si simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul ? Este un fir de iarbă mai presus de un altul ? Fiecare are tăria, frumusetea si priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori si dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeasi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai întelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta ? Altfel vede ochiul stâng de cel drept ? Cele de sus îsi au rostul lor si cele de jos îsi au rostul lor, cele mari îsi au rostul lor si cele mici îsi au rostul lor, cele repezi îsi au rostul lor si cele încete îsi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin îsi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine după răutate si neadevăr, căci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău si al celui de lângă tine are aceeasi vatră si rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tău. Adu-i linistea în suflet si limpezimea în minte si bătrânetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si tăria ta nu vor slăbi si te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmasilor tăi.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău si întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiti cu iubire si nu cu trufie căci acolo îti sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiti cu privirea de prunc si fără teamă.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea si toate acestea le găsesti în om si toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară si să nu fie si înăuntru. Ia seama la toate acestea când îti apleci privirea înăuntrul tău si vei găsi toată întelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiintei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această întelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumusetea ochilor si minunătia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este în fiecare si al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din putinul care se vede…

38. Curătenia trupului si desfătarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare si nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este plăcutul apare si neplăcutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este râs, si plânsul pândeste.

39. Iată dar calea de început : cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni si de cei întelepti, hărnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr si de vorbele desarte, ferirea de ceartă si de mânie, buna purtare între semeni. Dimineata să te trezesti cu ele, ziua să le porti mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn si astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinta, boala si răutatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se află iubirea, vointa, curajul, răbdarea, modestia si ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevărata cunoastere si întelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogătie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea si ura, unde este vointa poate apărea si delăsarea, unde este curajul poate apărea si frica, unde este răbdarea, poate apărea si graba si unde este modestia poate apărea si trufia. Căci miscătoare sunt si cele ce se văd si cele ce nu se văd din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeste si acesta este cel ce vede miscarea în nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfată în cunoasterea si linistea ce întrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si răul ca rău, este atras de una si fuge de cealaltă, dar înteleptul vede si frumosul si urâtul, simte si frigul si căldura, si finetea si asprimea, aude si plăcutul si neplăcutul, gustă si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecată între ele. El vede deslusit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage si urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început si se va face iarăsi amar, plăcutul se naste din neplăcut si neplăcutul din plăcut. Si toate acestea luminează sufletul înttleptului pentru că cele bune si plăcute hrănesc si bucură trupul si simŃurile sale, iar cele neplăcute neînteleptului hrănesc mintea si înielepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

43. Nu este usoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, usorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneste este mai mare decât puterea care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijină; nevăzutul si văzutul acelasi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre întelepti este cel ce o pricepe.

45. Înteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gândeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neînteletul îi desparte. Deschide-ti bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte si cel ce gândeste sunt asemeni norilor care vin si pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este vesnic si lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viată si moarte, dincolo de bine si rău, dincolo de frumos si urât, dincolo de curgerea timpului.

Legile lui Zamolxe
[Remer Ra – Editura Deceneu, 2009]

Michael Jackson. The MAN Behind the Myth

2011-09-03T13:36:00.000+03:00

Man Behind the Myth from Walking Moon Studios on Vimeo.

România, file din poveste

2011-06-25T13:54:00.001+03:00

Cu toate rapoartele, acordurile şi aderările sale, promisiunile care vin din partea Uniunii Europene par să fie luate cumva dintr-o utopie. Să fie oare din cauză că până să ajungem la Oraşul de Smarald, suntem supuşi la încercări peste încercări, fără prea multe mostre din promisiunile care ni se fac?! Până la urmă, noi dăm şi altul cere. Culmea e că ne şi dorim acest lucru. Aderarea sărmanei Românii la UE aduce mult cu o poveste de adormit copiii, mai precis cu „Vrăjitorul din Oz”. Nuuu, nu cu Cenuşăreasa, asta-i de-a noastră şi nu se pune! Mă îndoiesc că pierderea pantofiorului să ducă la ceva bun... la câte a pierdut România, nici n-am şti care e acesta. Dar să revenim la povestea noastră!

Oricine îşi aduce aminte de faimosul summit de la Bruxelles din 2004, nu a uitat sentimentul de uimire şi, de ce să nu recunoaştem, de curiozitate care încerca încă sufletele noastre, la auzul cuvintelor lui Gunter Verheugen, care ne şi vedea pe harta tărilor aşa-zis, privilegiate. Ne şi vedeam păşind ca şi Dorothy din povestea amintită, pe drumul cu pietre galbene ce avea să ne ducă în Oraşul de Smarald la data de 1 ianuarie 2007. Iar după semnarea Tratatului de aderare din 25 aprilie 2005, statutul de observator activ la nivelul tuturor instituţiilor comunitare, avea să facă să viseze şi mai mult pe naivii adepţi ai aderării.

Dacă Toto, căţelul fidel şi ascultător al fetiţei din poveste, reprezintă intuiţia, în cazul nostru, acesta poartă botniţă. Vocea poporului e de ceva vreme, redusă la tăcere. Cei mai lucizi par a fi cei de la ţară, care nu se sfiesc să spună: „cu ce mă ajută pe mine că ne dăm cu străinii?” Da! Concret, cu ce ne ajută? Promisiuni sunt pe hârtie dar sunt ca nişte vorbe în vânt: dezvoltarea unor legături politice strânse, promovarea dezvoltării comerţului, relaţii economice armonioase, cooperare economică, socială, financiară, culturală... asta în condiţiile în care la cea mai mică adiere de vânt, străinii au ştiut să ne dea peste bot. Expulzarea masivă a populaţiei care s-a petrecut în Franţa ori Italia nici nu mai are nevoie de cuvinte... Şi când te gândeşti ce criticat a fost Baconschi atunci când a arătat cu degetul spre ministrul de Interne german şi spre cel francez... Repercusiunile statelor membre şi nu numai, au luat forma unei revolte atunci când ministrul de Externe a afirmat că Bulgaria se face vinovată de întârzierea aderării României la spaţiul Schengen.

Până la urmă, poporul e tratat ca şi un câine. Toto în variantă românească e mut, iar când latră i se atrage atenţia (aşa cum reiese din exemplul anterior) şi e legat în lanţuri (pluralul e cu intenţie). Totul aduce cu „cele două Românii”despre care vorbea Adrian Marino: una “reală, profundă, ceauşistă” şi alta “mitică, idealizată, naivă şi sentimentală, de o imensă bună credinţă”. Poate cea de-a doua se va trezi într-o zi şi va realiza ca şi Dorothy, că nimic din Oraşul acela de Smarald nu e real şi acasă avem tot ce ne trebuie... doar că, în cazul nostru, Vrăjitorul şi-a luat toate măsurile ca tărâmul românesc să nu mai poată fi niciodată ca înainte.... Până atunci, viaţa bate iarăşi filmul...

Lidia Maier, în slujba unui adăpost al speranţei

2011-06-15T15:12:00.005+03:00

Potecile frunţii ei, săpate adânc aşa cum apa îşi creează cursul, căutau nestingherite noi şi noi teritorii; coborau deşănţat spre tâmple, unde, o venă movulie avea grijă să măsoare ceva la intervale scurte, zbătându-se ca un peşte pe uscat. Părul era acum ca rodul viermilor de mătase, prins cu un soi de cochetărie feminină a cărei modă e de ceva vreme, neînţeleasă. Ochii însă aveau ceva din preţiozitatea unei perle negre, rămasă pe un mal de mare, în aşteptarea vreunui călător rătăcit ori a vreunei fetiţe bucălate care să o descopere. Măinile, brăzdate şi ele de prea multă trudă, se mişcă încet, pe creştetul unui căţel. Îl mângâie aşa de minute bune, fără să uite însă să zâmbească şi celorlalţi 100 de câini care o înconjoară.

La cei 75 de ani ai săi, după două infarcte şi alte complicaţii de ordin medical, d-na Lidia Maier, lucrează zilnic la adăpost. Amplasat într-un plăcut cadru natural, la o şosea judeţeană, acesta oferă un cămin şi asigură hrana pentru 100 de câini. Adapostul Fundaţia pentru Protecţia Animalelor "FIDUCIA" s-a înfiinţat în anul 2000 cu scopul de a oferi un adăpost câinilor abandonaţi din Reghin şi din împrejurimi. „Fiecare câine este iubit şi rămâne în adăpost până la găsirea unui stăpân sau până la moartea acestuia, eutanasia fiind permisă doar în cazuri extreme.”

Cât despre greutăţile cu care se confruntă, acestea au un leac; credinţa în Dumnezeu o face să creadă că totul are un sens şi cu asta nu se sfieşte să se mândrească. Efortul doamnei Livia nu este tecut cu vederea; aprecierea îi vine chiar şi de la străini, care la un moment dat au şi adoptat o parte din animale. Anda, probabil cineva cunoscut doamnei, scria pe un forum: "Această doamnă, care la 75 de ani reuşeşte să facă faţă unei astfel de provocări, ar trebui să fie un exemplu pentru noi, toţi cei care dorim să facem ceva dar nu găsim puterea sau ne este uneori frică de greutăţi.”

Puţină lume ştie ce a făcut îngrijitoarea în ultimii 10 ani; fiecare zi a fost o nouă luptă cu lipsa hranei, cu părerile şi deciziile autorităţilor, cu indiferenţa locuitorilor din Reghin. În adăpostul improvizat, construit din puterile unei femei bătrâne, câinii se simt însă ca la ei acasă. Ei au padocuri spaţioase, sunt puşi înpreună în funcţie de “preferinţe”, au colţuri în care se pot retrage departe de privirile celorlalţi. D-na Lidia pare împlinită cu viaţa pe care o duce. O mai supără uneori concepţiile oamenilor sau indiferenţa. Iar despre tragedia animalelor fără stăpân, are o părere fermă: “Nimeni nu întreabă de ce un animal se află pe stradă şi dacă este vinovat de acest lucru. Animalele fără stăpân nu au nici o vină pentru că societatea omenească a uitat cu totul că Dumnezeu i-a dat Pământul cu vietăţile sale în grijă şi nu ca pradă, după bunul său plac. Animalele suferă cumplit din cauza omului.”

La cei 75 de ani, d-na Lidia nu ar schimba nimic din viaţa ei; timpul petrecut cu animăluţele pe care le protejează de atâta vreme pare să fie cel preferat. Cu toate acestea, bătrâna mai are o nelinişte în suflet. Se gândeşte cu frică la ce ar putea să se întâmple cu adăpostul dacă ea nu ar mai fi. Doreşte ca terenul să nu fie nicodată folosit pentru alt scop decât ca adăpost al animalelor fără stăpân. Aşadar, îngrijitoarea caută cu disperare un urmaş, cineva cu suflet mare, care să preia şi să ducă mai departe adăpostul. Se linişteşte tot singură, spunându-şi că „Fiducia” înseamnă încredere şi că acesta a fost secretul ei de-a lungul timpului.

Accesaţi http://www.fiducia.go.ro/default.htm

Miercurea fără cuvinte

2011-06-08T02:25:00.001+03:00

Miercurea fără cuvinte

2011-06-01T20:06:00.002+03:00

Sursa foto: www.2space.net

Dor de folclor

2011-05-29T02:26:00.001+03:00

Miercurea fără cuvinte

2011-05-25T11:20:00.003+03:00

Robert Miles - Children de Hakunamatata67

Miercurea fără cuvinte

2011-05-18T12:05:00.001+03:00

Miercurea fără cuvinte

2011-05-11T02:01:00.000+03:00

Dor de folclor... Mociriţa

2011-05-08T14:58:00.001+03:00

Miercurea fără cuvinte

2011-05-04T02:13:00.000+03:00

Fotografii realizate de Cătălin Nae

Dor de folclor... Ion Drăgoi

2011-04-30T23:14:00.000+03:00

Miercurea fără cuvinte... Alpiniştii

2011-04-27T12:20:00.003+03:00

Sursa foto: www.alpinist.com

Sărbători fericite!

2011-04-23T22:35:00.000+03:00

Sărbători fericite şi pline de SUFLET, tuturor!

Miercurea fără cuvinte... Calea Lactee

2011-04-20T12:10:00.001+03:00

Dor de folclor...

2011-04-17T14:28:00.000+03:00

Cântec de alinare a suferinţelor ori de trezire a voiniciei, doina pare însufleţită. Expresie a poverii sufleteşti ori a durerii, ea reprezintă totodată un mijloc de alinare, un adevărat liant al supravieţuirii.

Cercetătorul Petre Brîncuşi mărturisise că ”A fost o vreme când, dintre toate genurile folclorice, doina reprezenta gloria cea mai înaltă, sinteza străbătută de unică vibraţie care dă imaginii muzicale şi poetice unicitate de miracol… Întruchiparea cea mai desăvârşită a genului poporului român o regăseşti în ea".

George Breazul considera că Doina – cea mai autentică si mai caracteristica formă de expresie a muzicii populare românesti – are aceeaşi funcţie ca şi plânsul,e tot atît de legată de natură, tot atît de pură din punct de vedere psihic, tot atît de spontană, tot atît de originală şi de adevărată ca şi o exclamaţie, ca şi un geamăt, ca şi un strigăt; atât de naturale sunt aceste expresii ale unui melos popular, încât ţie teamă să le destrămi pura lor candoare şi simplitate şi cu greu cutezi să le denumeşti cu obişnuitul cuvânt Muzică.

"Străbuna noastră doină constituie temelia de spirit al melosului românesc. Plină de seninătate şi înţelepciune, duioasă şi nostalgică, ţesută din fire de dor şi dragoste, doina a fost şi rămâne a fi oglinda în care românul îşi vede chipul cel de ieri şi cel de azi. În doină s-au adunat bucuria şi necazul, dragostea şi ura, veselia şi tristeţea, pacea şi dorul. Alături de Hora, Mioriţa, Căluşari, Doina constituie unul din pilonii de rezistenţă a creaţiei folclorice româneşti, de la ea au luat naştere toate celelalte genuri ale cântecului popular.” Lucian Blaga

Fără cuvinte...

2011-04-14T14:02:00.000+03:00

Fotografii realizate de Livia Cărbunescu

Dor de folclor

2011-04-10T15:04:00.000+03:00

Folclorul este un generator de emoţii şi nu numai... este o stare de spirit! Uneori îmi este DOR de folclor. Aşadar, în fiecare săptămână voi spicui o 'fărâmă' din multitudinea de... flori de pe tarâmul folcloristic.
Îmi vin acum în minte cuvintele lui Valeriu Butulescu: "Oricât ai scotoci, în folclorul nostru nu găseşti cavaleri. Cel mult, haiduci, adică hoţi bine motivaţi social."

Miercurea fără cuvinte...

2011-04-06T20:27:00.000+03:00

Fotografii realizate de Sebi

Miercurea fără cuvinte... Chernokids

2011-03-30T00:48:00.001+03:00

Miercurea fără cuvinte...

2011-03-23T10:46:00.001+02:00

Fotografiile sunt realizate de Sorin Onişor

Spovedanie în prag de anotimp

2011-03-17T02:51:00.005+02:00

“Primăvara, vara şi toamna ne umplu sufletele de speranţă, iarna ne readuce în minte adevarata condiţie umană.” Mignon McLaughlin

Ori de câte ori firul de lumină primeşte culoarea specifică şi alunecă grăbit pe pământ iar ghiocelul ajunge să îşi aplece corola, iarna intră într-un con de umbră, asemenea unei eclipse. Se spune că iarna nu ucide florile ci le dă posibilitatea să renască. Dar, să ne întrebăm, dincolo de zarva sărbătorilor, a veseliei de la săniuş ori de la ski, dincolo de nasul roşu al omului de zăpadă, de câte ori am apreciat cu adevărat iarna, am inţeles-o... Oare chiar să aibe sufletul de gheaţă?!

Cehov spunea că atunci când oamenii sunt fericiţi, nu mai bagă de seamă dacă în jurul lor stăpâneşte vara sau iarna. Să fie sufletul nostru cel care nu face distincţia ori ... o fi având şi iarna păcatele ei... cine ştie?! Dintotdeuna mi s-a părut că iarna suferă în liniştea ei... tocmai pentru că e rareori înţeleasă. Ea stă resemnată ca o fecioară, îşi îmbracă veştmântul alb şi pare că îşi aşteaptă răsplata... nu neapărat de la oameni...

Iarna – anotimpul Cenuşăresei! Fără pretenţii, fără zarvă. Deseori percepţia noastră se rezumă tot la foloase... la sine: „a fost o iarnă urâtă şi friguroasă”, ar spune cineva... Iarna îşi duce osânda cu zăbavă, ca mersul unui melc, ca omul obişnuit cu munca de la câmp şi care îşi zămisleşte truda cu osârdie.

Iarna vine ca iertarea Domnului şi spală greşalele păcătosului... poate abia după ce va înţelege rostul ei va fi cu adevărat absolvit iar dragostea, iertarea şi credinţa vor face ca ochii primăverii să aibe o nouă profunzime. Iarna este zăbavă şi veşnicie totodată; tristeţe şi veselie, răstignire şi înviere, precum patimile lui Hristos şi Învierea Domnului.D-zeu binecuvintează mereu pământul, precum păcatul plămădit din humă îşi găseşte iar şi iar iertarea şi focul vieţii se reaprinde chiar şi din două surcele. Multe sunt păcatele, gândurile şi faptele rele şi una veşnică este iertarea. Orice este mai vizibil pe mantia albă precum orice faptă bună înnobilează sufletul şi îl curăţă, precum spovedania ridică povara păcatului.

Iarna ne îmbracă cu mantia ei albă fără pic de zgârcenie, precum preotul acoperă creştetul mireanului la spovedanie, ea duce zestrea câmpului spre un somn lin, care îl face ca an de an să răzbească, să reînvie. Poate că ghiocelul este mai degrabă solul de pace al iernii prin care aceasta îşi anunţă retragerea. A fost o luptă interioară, cu sinele, un răgaz de meditaţie, de reflectare spre ce va fi să fie... Lumea întreagă scoate strigăte care vestesc nevoia de viaţă, iar şi iar şi iar... precum perindarea anotimpurilor, precum sufletul omului are nevoie de iertare tot de atâtea ori.

Anotimpurile ne îndeamnă să ieşim din superficialitate, în care împovărarea sufletului are noi şi noi prilejuri de înviorare. Iarna parcă şi muntele pare mai semeţ iar apa de izvor mai tare; dobitoacele pădurii simt şi ele rostul ei: stau cuminţi în bârloagele lor, până ce frunza dă să caute lumină, când şuvoaiele de apă se scurg grăbite la vale, lăsând în urma lor hrană pentru alte şi alte seminţe. Doar coţofenele mai îndrăzneţe tulbură liniştea pădurii cu chicotele lor, speriate poate de un cerb ce îşi caută alene pereche.

Copacii zac ca nişte pietre de moară ori ca pietrele unei fântâni, aşteptând ca el, omul, stăpânul casei, să vină să se servească din comoara lor vecină cu pământul. Doar vreun călător uitat de lume cutreieră codrul; în urma lui lăsând răvaşe în zăpadă, precum aducerile aminte... ele dispar odată cu razele de soare care se încaieră cu norii mai răzleţi, dar care rămân în sufletul pădurii ca şi o vorbă înţeleaptă. Un ciot uscat de vreme ori de tăişul vreunei securi rămâne pe veşnicie martir al pădurii; lângă el, un bob mititel dar frumos, ca un suflet de copil, îşi aşteaptă cuminte venirea pe această lume.

Câţi copaci, atâtea suflete, câţi codri, atâtea minuni, câte ierni, tot atâtea vieţi... Toate rămân în urmă ca nişte tristeţi uitate de vreme, ca nişte acorduri ale unui patefon zgâriat: vântul ca o doină, frigul care ne intimidează cu forţa lui şi ne îndeamnă la smerenie... Smerită ca şi mireanul, tăcută ca o măicuţă, înţeleaptă ca o mamă şi pură ca un copil, iarna încununează toate acestea cu mantia ei în amurgul toamnei spre a dezveli un tărâm fermecat; de fiecare dată la fel şi totuşi niciodată acelaşi.

Dă-ne Doamne înţelepciunea şi răbdarea iernii pentru ca sufletul să ne devină primăvară!

Miercurea fără cuvinte... Schitul Izvorul Poşaga, judeţul Alba

2011-03-16T11:48:00.001+02:00

"Pădurea Baciu, un Triunghi românesc al Bermudelor"

2011-03-10T13:30:00.000+02:00

Al Ghazali - The Alchemist of Happiness

2011-03-04T22:11:00.000+02:00

Miercurea... "fără cuvinte" - Masaru Emoto

2011-02-16T20:07:00.000+02:00

Adevăr

Afecţiune şi recunoştinţă

Alinare

Armonie

Emoţie

Fericire

Încredere

Înţelepciune

Eternitate

Iubire şi mulţumire

Onestitate

Pasiune

Rugăciune

Soarele

Speranţa

Heavy metal

Prostule!

Te voi ucide!

Leapşă literară

2011-01-25T13:48:00.001+02:00

1. Dacă vi s-ar propune să vă scrieţi biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina aceasta?

Nu aş plictisi cititorii cu biografia mea dar dacă aş fi nevoită l-aş desemna pe Proust.

2. Care sunt motivele pentru care i-ai încredinţa sarcina aceasta?

Pentru că ar şti ce anume să puncteze, când sa puncteze şi cum anume să o facă.

3. Este sfârşitul lumii. Ce carte aţi pune în capsula cosmică pentru a păstra o urmă a umanităţii?

Categoric, Biblia! Nu există altceva care să vorbească mai bine despre noi, oamenii! Aşadar, dacă ar fi să aleg o carte pe care să o am la sfârşitul lumii, pe aceasta aş strange-o în braţe. Poate chiar aş zâmbi. :)

4. Cum arată pentru dvs pauza ideală pentru a citi o carte?

Nu e nevoie de prea mult : un divan comod, o patură călduroasă, o cafea bună şi evident, cartea.

5. Dacă aţi avea puterea de a şterge un personaj de roman care ar fi acesta?

Nu m-am gândit niciodată la asta. Nu cred că aş elimina vreunul. Dacă aş fi fost copil, aş fi şters finalul poveştilor: nu înţelegeam de ce unele poveşti se termină cu o nuntă. Mi se părea a fi un clişeu. :)

6. Care sunt motivele pentru care aţi scoate acest personaj?

7. Câți kilometri aţi merge pentru a găsi o carte ?

Ooo…. Aş merge!
8. Dacă ar fi posibil să vă întoarceţi în trecut ce scriitor aţi vrea să întâlniţi ?

În sfârşit o întrebare decentă! :) Chiar dacă este poet, mi-ar plăcea să îl văd pe Dante. Ori pe Kafka. Nu mă refer doar la trecut când spun că Thomas Owen, Amelie Nothomb ori Ghelderode se află şi ei pe listă (îmi plac scriitorii belgieni francofoni).

9. Care ar fi primele cuvinte care le-aţi adresa (în afară de Bună ziua ! ) ?

“Mulţumesc!” Apoi aş tăcea şi i-aş asculta vorbind chiar şi despre lucrurile cele mai banale.

10. Descrieţi biblioteca visurilor voastre.

Da… visez încă din perioada adolescenţei să am propria mea bibliotecă, sală de lectură. Dacă aţi păşi în visul meu, aţi înţelege de ce este biblioteca visurilor mele şi poate aţi reuşi să mă cunoaşteţi mai bine decât prin intermediul unui blog. :)

Dulce Românie

2011-01-24T02:08:00.002+02:00

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc."

Mihai Eminescu,
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ad ignorantiam

2011-01-16T06:05:00.007+02:00

Sursa foto: http://blog.mihaisavu.com/

“ Când oamenii gândesc, e minunat. Când spun ceea ce gândesc, devin puternici, iar când fac ceea ce spun, au ajuns înţelepţi. Astfel, dacă ne concentrăm, făcându-ne din gând, vorbă şi faptă o coloană a infinitului care urcă spre Dumnezeu, vom reuşi să aducem lumina, chiar şi în cel mai întunecat colţ al universului.”
Oreste Teodorescu

“ Senzaţia nimicului, a vidului se referă la faptul că omul l-a pierdut pe Dumnezeu. Relaţia sacră dintre om şi Dumnezeu renaşte în poezie. Reînceperea dialogului cu divinul se regăseşte în limbaj. Cuvintele exprimă o relaţie sacră pierdută, care este reactualizată prin imagini poetice: paradisul pierdut, înţelepciunea primordială, puritatea, energia cosmică între om şi natură. Omul este lipsit de toată vitalitatea în absenţa unei relaţii apropiate cu divinul.”
Gaston Bachelard

Noi, oamenii, omitem deseori să vedem umbra gândului ori pe cea a cuvântului. Iar când ea este negură, ne pictează în tăciune.
Uneori îmbrăţişăm deşertăciunea cu mască de rânjet şi nu ne abatem de la calea sensului unic.
Alteori zădărnicia ne dezumanizează într-atât încât devenim oameni decăzuţi din raiul ce putea fi sufletul.
De cele mai multe ori devenim câinii de pază a unui materialism acerb, pe care îl păzim ca pe un stârv în descompunere.
De multe ori am înclinat balanţa dualităţii şi am dezumanizat umanitatea.
Adesea ne afundăm fără de ştire în nisipuri mişcătoare ale ambiţiilor personale ori ale lucrurilor mărunte şi ne îndepărtăm de poteca spre noi înşine.
Ne duelăm frecvent în fraze alambicate şi ambigue dar ascuţisul sabiei ricoşează în absurd şi în penibil.
Poate cel mai des uităm de frumuseţea simplităţii şi de omenia din oameni. Uităm că în iubire nu există moarte.

Glossă

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă şi socoate;

Nu spera şi nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,

Cine ţine toate minte

Şi ar sta să le asculte?...

Tu aşează-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă

Recea cumpăn-a gândirii

Înspre clipa ce se schimbă

Pentru masca fericirii,

Ce din moartea ei se naşte

Şi o clipă ţine poate;

Pentru cine o cunoaşte

Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui:

Joace unul şi pe patru,

Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

Şi de plânge, de se ceartă,

Tu în colţ petreci în tine

Şi-nţelegi din a lor artă

Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul

Sunt a filei două feţe,

Vede-n capăt începutul

Cine ştie să le-nveţe;

Tot ce-a fost ori o să fie

În prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zădărnicie

Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace

Se supun câte există,

Şi de mii de ani încoace

Lumea-i veselă şi tristă;

Alte măşti, aceeaşi piesă,

Alte guri, aceeaşi gamă,

Amăgit atât de-adese

Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii

La izbândă făcând punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte;

Teamă n-ai, căta-vor iarăşi

Între dânşii să se plece,

Nu te prinde lor tovarăş:

Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,

Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca să schimbe-actorii-n scenă,

Te momeşte în vârteje;

Tu pe-alături te strecoară,

Nu băga nici chiar de seamă,

Din cărarea ta afară

De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă ştii a lor măsură;

Zică toţi ce vor să zică,

Treacă-n lume cine-o trece;

Ca să nu-ndrăgeşti nimică,

Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă;

Ce e val, ca valul trece,

Nu spera şi nu ai teamă;

Te întreabă şi socoate

Ce e rău şi ce e bine;

Toate-s vechi şi nouă toate:

Vreme trece, vreme vine.

Mihai Eminescu

Nassim Haramein

2011-01-09T02:58:00.003+02:00

Oricât de hilare ar putea să (îmi) pară unele explicaţii, cele 8 ore îşi merită 'osteneala'! Asta dacă nu aţi vizualizat deja... În orice caz, consider că nu sunt în măsură să comentez pe baza filmuleţelor. Vizionare plăcută! :)

Legenda Marelui Lup Alb

2010-12-29T01:33:00.004+02:00

„Se povesteste cum in muntii ce-l adaposteau pe Marele Zeu al Geto-Dacilor se afla un preot al lui Zamolxis care avea parul alb ca neaua. Preotul nu era batran, era chiar un barbat in floarea varstei si cu mare putere, dar care pur si simplu asa se stia de cand era pe lume, cu plete lungi si albe ca omatul. La inceput, el umblase din sat in sat si vorbise cu oamenii, convingandu-i de adevarata credinta, de puterea si bunatatea marelui Zamolxis. Aceasta ii era menirea de preot si o indeplinea cu sarg deosebit si bucurie, pentru ca era convins de ceea ce facea. Preumblarile sale intre hotarele tarii au durat pana in clipa in care Zeul a aflat ca are in el un slujitor puternic si demn de incredere, asa ca l-a chemat in munti, mai aproape de el. Acum, preotul cu parul alb ca neaua nu mai era nevoit sa ceara in fiecare noapte adapost si mancare taranilor. Avea propria sa coliba la intrarea intr-o pestera. Fructele padurii erau hrana sa, iar un izvor din apropiere ii dadea cea mai dulce apa din cate fusesera vreodata pe pamant.

Preotul nu statu degeaba in padure. Pentru ca nu avea aproape oameni carora sa le vorbeasca, incepu sa glasuiasca vietuitoarelor codrului. Mai mult: stand cat era ziulica de lunga singur si avand ca tovarasie doar fiarele padurii, le-a prins graiul. La inceput era mai greu, doar intelegea, apoi, incetul cu incetul a inceput sa le si vorbeasca pe limba lor, sa le ajute si sa le ceara sfaturi cateodata. Nu de putine ori a facut in asa fel incat animalele sa nu se mai ucida intre ele.

Preotul cu parul alb ca neaua ajunsese in cativa ani un adevarat conducator al padurii, dar dintre toate vietuitoarele de acolo, mari si mici, cel mai bine se intelegea cu lupii, acestia fiind cel mai aproape de sufletul sau. Haitele veneau mereu la coliba din gura pesterii pentru a vorbi cu preotul, iar atunci cand foamea mistuitoare le cerea sa omoare vreo ciuta, omul nostru mergea chiar in fruntea lor la vanatoare invatandu-i pe lupi sa aleaga pentru hrana animalele bolnave sau batrane. Le spunea:

-Cu totii ne-am nascut pe acelasi pamant si traim pentru bunul nostru stapan, Zamolxis atotputernicul. Si eu, si voi, dar si bietele ciute. Fiecare lucru are cate un rost pe lume, asa ca sa nu ucideti decat caprioarele care, dintr-o pricina sau alta, nu mai sunt de trebuinta.
Haitele ascultau cu luare aminte la vorbele sale. Atunci cand nu intelegeau, intrebau. Se mai certau din cand in cand, dar intotdeauna dupa astfel de clipe veneau la preot si-i cereau iertare daca il suparasera cu ceva. Il iubeau ca pe unul din fratii lor si-l respectau ca pe o capetenie. Viata preotului nostru continua multi ani asa, dar soarta sa avea sa se schimbe in curand.

In vremurile in care ne aflam, nu numai preotul, dar intreg poporul Geto-Dac traia in buna intelegere cu jivinele de prin paduri si munti, si mai ales se intelegeau cu haitele de lupi care cresteau si se inmulteau sub obladuirea Zeului. Poate tocmai de aceea preotul cu parul alb ca neaua se apropiase atat de mult de ei…poate fusese mana lui Zamolxis, asta nu o mai stim, caci pierdut pe veci in negura vremii ramane acest lucru. Dar daca Geto-Dacii traiau uniti prin si intru credinta in Zamolxis, haitele lupilor nu aveau un conducator care sa le adune si sa le indrume. Afara de foame, nimic nu le tinea impreuna.

Zamolxis intelese cat de mare ajutor ii pot aduce lupii in vremurile de izbeliste ce se vesteau, asa ca se hotari asupra unui gand ce de multa vreme il framanta. Il chema la el pe preotul cu parul alb ca neaua.
-Preotule, spuse Zeul, am urmarit pas cu pas tot ce ai facut de la venirea ta in munti si pana acum. Stiu cat de bine te intelegi cu salbaticiunile padurii si mai cunosc si faptul ca haitele de lupi te asculta orbeste. Sufletul ti-l stiu de mai demult pe de-a-ntregul. Iata acum de ce te-am chemat la mine si pentru ce ti-am spus mai intai toate aceste vorbe: se apropie vremuri grele si a sosit clipa ca sacrificiul tau sa ajute neamul Dacilor. Esti gata sa te supui, sa urmezi calea destinului tau?
In timp ce graia, Zamolxis se uita in ochii si in sufletul preotului cu parul alb ca neaua. Isi dadu seama, inca o data, ca are in fata un supus ce s-ar fi aruncat si-n flacari pentru fericirea tarii sale.
Preotul cazu in genunchi la auzul cuvintelor rostite de zeu si vorbi apoi, molcolm, la fel cum o facea odinioara taranilor pe care-i povatuia despre adevarata credinta si puterea ei:
- Stapane, nu cunosc nimic sa-mi fie mai drag decat meleagurile acestea, libertatea si fericirea neamului meu. Vointa ta, preabunule Zamolxis, este lege pentru mine, iar daca sacrificiul meu poate fi de ajutor nu pot decat sa-ti multumesc ca m-ai ales. Porunceste sa mor si asa voi face, daca asta trebuie. Sunt la picioarele Zeului meu si ma supun.
-Nu, preotule cu parul alb ca neaua, spuse Zamolxis, moartea ta mie nu mi-ar fi de nici un folos, iar in inimile dusmanilor tarii ar aduce o mare usurare, pentru ca soarta gliei noastre va depinde, de aici inainte, si de tine. Asa sa stii!
Zamolxis tacu pret de cateva clipe parand ca se gandeste la ceva anume, apoi il privi adanc in ochi pe preot si continua:
-Te voi transforma prin puterea mea si-a Pietrei Sacre, intru gloria vesnica a Dacilor Liberi, intr-un lup…dar nu intr-unul obisnuit. Parul ti-e alb ca neaua si asta iti arata gandirea ta adanca. Bratul ti-e puternic, iar asta dovedeste forta ta. Iti voi darui nemurirea si vei deveni Marele Lup Alb, conducatorul in lupta si pe timp de pace al tuturor haitelor de lupi de pe cuprinsul Marii Dacii. Vei fi, ca si pana acum, supusul meu.
Preotul cu parul alb ca neaua avea lacrimi in ochi atunci cand vorbi din nou:
-Stapane, nu sunt demn de aceasta cinste!
-Asta nu tu o hotarasti, raspunse aprig Zamolxis, ci eu. Hotararea mea este luata.
-Ma voi supune cu dragoste, preabunule Zamolxis.
-Stiu. Dar iata ce trebuie sa faci: prima ta menire este sa unesti toti lupii sub cuvantul si porunca ta, astfel incat sa fie gata de lupta, iar la cel mai mic semn al tau sa se adune pentru a-mi asculta poruncile. Cand acest lucru va fi bine adus la indeplinire, vei veni alaturi mie, in Muntele Sacru, pe care nu-l vei mai parasi, afara doar de cazurile de primejdie grava pentru tara.

Dupa ce termina ce avea de spus, Zamolxis se ridica de pe tronul sau de granit si se indrepta spre Piatra, o ridica de la locul ei si o inalta spre cer. Din inima Pietrei Sacre a Geto-Dacilor porni o raza de lumina ce il invalui dintr-o data pe preot intr-o ceata orbitoare. Orice muritor de rand si-ar fi pierdut vederea in fata acelui fantastic spectacol. Ca prin minune, preotul cu parul alb ca neaua se transforma in lup, dar nu intr-unul ca toti ceilalti ci intr-unul asa cum nimeni n-a mai vazut unul asemanator nici pana atunci si nici dupa aceea. Lupul nou aparut era unic in toata semintia sa. Mare de statura cat un urs, avea ochii precum jaratecul, labele puternice, ghearele si coltii lungi si ascutiti ca sabiile, iar blana sa era alba, alba, mai alba decat laptele.
Prin vrerea si puterea bunului Zamolxis, se nascuse Marele Lup Alb al Dacilor Liberi. Din acea clipa, destinul patriei avea inca un aparator de temut.

Misiunea Marelui Lup Alb incepu imediat si nu a fost nevoie de vreme prea indelungata pentru ca toate haitele de lupi din tara, de la catelandri abia nascuti si pana la cei mai batrani si neputinciosi, sa se afle sub conducerea sa. Pasamite, lupii asteptasera si ei indelung momentul in care vor avea un stapan demn, un ales al Zeului. Marele Lup Alb a avut grija sa invete haitele sa nu mai atace casele si gospodariile oamenilor pentru a le prada, iar la strigatul sau trebuiau sa se adune cu totii pentru a porni la lupta. in acest timp, Zamolxis le-a cerut dacilor sa-si ajute fratii de sange, cum erau considerati lupii, sa le ofere hrana si adapost ori de cate ori era nevoie. Acestia din urma, la randul lor, aveau datoria invatata de la conducatorul lor si trebuiau sa-i ajute pe Geto-Daci in lupta si in apararea Muntelui Sacru.

Marele Lup Alb mergea tot timpul la Zamolxis, ducandu-i vesti aflate de la lupii ce erau cata frunza si iarba prin muntii si luncile Daciei. Nimeni nu trecea spre Hotarul Sacru fara ca fiarele sa aiba de stire, anuntandu-si imediat carmuitorul. in momentele de cumpana, cand oamenii erau atacati si libertatea sau viata le era pusa in pericol, ei mergea in lupte alaturi de armate si loveau dusmanii de unde acestia se asteptau mai putin. Nenumaratele victorii ale dacilor au fost castigate cu ajutorul lupilor, care isi ofereau ofranda de sange pentru apararea minunatului taram al Daciei.

Tot ei erau aceia care patrundeau nestiuti de nimeni in taberele dusmane aducand informatii nepretuite Marelui Lup Alb pe care acesta, la randul sau, le transmitea comandantilor de osti. Marele Lup Alb avea si sarcina de a aduce in fata Zeului, la judecata, tradatorii si lasii. Dupa ce netrebnicii erau judecati dupa faptele lor, erau oferiti fara de mila lupilor, caci nu aveau dreptul la Sacrificiul Suprem al Nemuririi, ci trebuiau sa aiba o moarte cat mai injositoare si nedemna, pentru a fi dati exemplu celorlalti. Toti cei care se simteau vinovati se temeau de Marele Lup Alb, care era fara de mila in astfel de cazuri, dar cei drepti si bravi, atunci cand auzeau din mijlocul muntilor mugetul sau de lupta, simteau cum se infioara pana in strafundul finite de mandrie si curaj, pornind in lupta cu gandul ca nimeni nu-i poate invinge. Mana protectoare a Zeului era deasupra lor si ii apara. Atunci cand dusmanii se simteau impresurati de haite si oameni, si auzeau cantul de lupta al Marelui Lup Alb, intelegeau pe data ca sfarsitul nu le poate fi prea departe, singura cale de scapare ce le mai ramanea fiind rusinoasa fuga.

Vrajmasii capturati in lupta si tradatorii erau cei care aveau parte de cea mai cumplita soarta. Totusi, in acele vremuri, in randurile Dacilor erau putini tradatori, si cei mai multi proveneau din multimea strainilor adapostiti din mila acestui popor brav, dar care in micimea lor nu se multumeau intotdeauna cu ce li se oferea, dorind mereu tot mai mult. Daca pe tradatorii pripasiti ii devorau lupii, pe nenorocitii din randurile poporului lui Zamolxis ii lasa, dupa judecata, sa moara de foame in chinuri groaznice. Sila ce o aveau lupii fata de ei nu ii lasa nici macar pe ei sa se apropie de lesurile lor.

Intr-o vara, pe cand Zamolxis privea cerul instelat din fata intrarii in Muntele Ascuns si se gandea la poporul sau drag, Zeul il intreba pe Marele Lup Alb:
-Spune-mi, prietene credincios, crezi ca ar trebui sa te fac din nou om? M-ai slujit secole la rand si poate ti s-a facut dor de ceea ce erai candva.
Marele Lup Alb privi mirat spre Zamolxis si grai:
-Stapane, gandurile mele nu stau la ceea ce mi-as putea dori eu. Destinele Daciei si fericirea semenilor mei sunt mai presus de orice vrere a mea.
-Stiu asta, spuse Zeul zambind cu caldura, dar daca ai vrea te-as putea intoarce la fiinta muritoare ce erai.
-Marite Zeu, Dacii au nevoie de mine asa cum sunt acum, iar nu altfel. Datoria ca om mi-am facut-o pe cand umblam prin sate, iar fara mine, asa cum sunt, haitele s-ar destrama si nu ar mai ajuta in lupte. Apoi, in scurta vreme, ar incepe iarasi sa atace oamenii si gospodariile lor. Lasa-ma, rogu-te, asa cum ma aflu, pentru ca hotararea de atunci a fost inteleapta.
-Bine, Mare Lup Alb. Am sa-ti respect voia si-ti multumesc pentru credinta ta, dar totusi iti voi spune de ce te-am intrebat aceasta.
-Urechile imi sunt ciulite, bunule Zamolxis.
-Se apropie vremea cand n-am sa te mai pot face om iarasi. in curand va veni momentul greu cand ne vom retrage in Munte si de acolo vom veghea.
-Eu insumi simt asta, marite, ofta Marele Lup Alb. Stiu insa ca de mai mare folos iti pot fi asa decat ca om.
-Bine, Mare Lup Alb. Asa va fi, precum ai grait.
-Stapane! Relua usor lupul.
-Da, prietene, ce te framanta?
Marele Lup Alb statu putin in cumpana intrebandu-se daca era mai bine sa taca sau sa deschida gura. Zeul fu cel care hotari:
-Graieste, nu ai teama! Spune-mi ce ai pe suflet!
-Marite Zamolxis, iata ce ma tot intreb de ceva vreme incoace: oare nu se poate face ceva pentru a-i feri pe Dacii Liberi de greseala ce-o vor savarsi?
Zamolxis se incrunta usor la gandul ce-i trecuse prin minte si spuse ferm:
-Nu, Mare Lup Alb! Nu exista leac, oamenii singuri trebuie sa-si traiasca viata asa precum aleg. Sa vada unde gresesc si sa se caiasca. Noi nu avem nimic a face, nu ne sta-n putinta.
-Inteleg, stapane.
-Acum hai sa mergem! mai adauga Zeul.
Cei doi se retrasera in inima Muntelui Sacru care avea sa devina, nu peste multa vreme, pentru totdeauna, Muntele Ascuns. Pentru asta, insa, vor mai trebui sa treaca secole, pe care noi le vom parcurge ca si pana acum. Nu ne mai ramane decat un singur lucru de facut, si anume acela de a reinoda firul povestii din locul in care a fost intrerupt.

Legatura Marelui Lup Alb si, prin el, a haitelor, cu Geto-Dacii era profunda, dar se pare ca, de multe ori, mai bine intelegeau lupii decat oamenii ce se intampla. Cateodata, parca, tot ei erau mai aproape de credinta stramoseasca in Zamolxis. si asta pentru ca fiarele aveau o singura dorinta: sa apere, de era nevoie cu pretul vietii lor, Muntele Sacru si tara acestuia. Cateva secole fericite haitele Marelui Lup Alb si Geto-Dacii au trait in buna intelegere, se ajutau unii pe altii in viata de zi cu zi si in lupta, iar Marele Lup Alb conducea cu dreptate vointa lupilor ce-i erau supusi, la fel cum Zamolxis facea cu oamenii.

Toate bune si frumoase, numai ca oamenii sunt nestatornici, iar cand este asa, fericirea si intelegerea nu pot dura la nesfarsit. Marea invazie era din ce in ce mai aproape de hotarele Daciei, iar o parte din supusii lui Zamolxis, spre marea lor nefericire, incepusera sa se indoiasca de puterea Marelui Zeu, indreptandu-si rugaciunile si ofrandele spre alte zeitati. Se vede treaba ca frica roade sufletul omului, sau poate ca acei tradatori sperau la avutii mai mari. Miseii nu s-au multumit numai cu tradarea si, de teama ca nu care cumva sa ajunga in fata Marelui Lup Alb, incepura sa omoare in nestire orice lup care le iesea in cale. Pacea Dacilor incepea sa se clatine datorita fricii si pierderii credintei stramosesti.

Din haitele numeroase ce populau tara ramaneau pe zi ce trece tot mai putine animale, iar lupii infricosati de moarte, se retrageau tot mai adanc in munti si paduri din calea asupritorilor, incercand sa scape de furia dezlantuita a celor care le fusesera, nu cu mult timp in urma, frati. Putini la numar mai erau cei care ascultau acum de conducatorul lor, Marele Lup Alb.

Mai intai cativa, apoi din ce in ce mai multi tradatori isi luau armele la spinare si cutreierau codrii pentru a ucide lupi. Nimeni nu rostea cu voce tare un gand anume, dar fiecare in sinea lui spera la ceva: toti doreau sa-l gaseasca pe Marele Lup Alb si sa-i taie capul pentru a-i putea arata conducatorilor romani, nadajduind astfel intr-o rasplata grasa. Pasamite printre Daci patrunsesera, prin grija tradatorilor, destule iscoade ale romanilor. Acestea stranisera la revolta pe cei mai slabi de inger mai intai si apoi, incetul cu incetul, si pe ceilalti. Acest fapt nu-l mai stiu precis nici macar cei mai batrani, insa, daramite noi.

Si astfel, intr-un tarziu, s-a petrecut ceea ce zeul stia dinainte: suparat la culme de nelegiuirile din juru-i, Zamolxis l-a chemat la el pe Marele Lup Alb si s-au retras impreuna in ascunzisul Muntelui, interzicand totodata, prin porunca apriga, haitelor adapostite in Muntele Sacru sa mai insoteasca trupele in lupta. Zeul, manios, ii spusese atunci prietenului sau cu blana alba ca neaua:
-Poate, candva, intr-un tarziu pe care nici macar eu nu-l cunosc, Dacii se vor cai pentru greselile lor si vor intelege ca numai eu le pot conduce destinele intru fericire si pace. Pana atunci, insa, mania ce m-a cuprins va fi neinduplecata. Vom astepta impreuna, prietene, pana cand va sosi clipa in care Dacii vor crede iarasi in libertatea lor si in noi. Sa mergem in Munte si sa asteptam, este singurul lucru ce ne mai sta-n putinta acum.
Indurerat, cu ochii scaldati in lacrimi amare, Marele Lup Alb il intreba pe Zeu:
-Oare ani multi vor trece, stapane, pana atunci?
-Ani nu doar multi, ci foarte multi, Mare Lup Alb. Vremuri grele cobori-vor asupra Daciei si sufletul ma doare crunt, dar nu-i nimic ce noi am mai putea face. Vino! mai adauga Zamolxis, dupa care cei doi se indreptara spre Triunghiul Sacru din inima Multelui Ascuns, langa Piatra Geto-Dacilor.
In Triunghi ii astepta Mos Timp, Duhul Pietrei, iar in priviri i se putea citi aceeasi durere surda, nemangaiata. Nici el nu putea face nimic in calea nenorocirii ce se abatuse, cerul isi intorsese fata de la Dacii carora le slabise credinta. Nu mai rosti nimeni nici un cuvant. Tacerea era apasatoare, dar tot ce fusese de spus, se auzise deja. Priveau bolta inalta a Grotei si fiecare traia in sine propria durere, care era si durerea celorlalti.

Cu toata vitejia de care au dat dovada cei care mai credeau in Zamolxis, fara ajutorul Zeului si a Marelui Lup Alb, acesti ultimi bravi Daci au fost in cele din urma invinsi, iar cei care au reusit sa scape cu viata s-au refugiat in adapostul oferit de marea cetate a Muntilor Apuseni.

Din cand in cand, in toiul luptelor, Marele Lup Alb putea fi zarit pe cate vreo colina indepartata cum privea la moartea fratilor sai. Nimeni insa nu l-a mai auzit, iar daca cineva s-ar fi putut afla destul de aproape de el incat sa-i poata citi sufletul prin ochii inlacrimati, si-ar fi dat seama ca marele conducator cu blana alba ca neaua plange cu durere. In fata sa se desfasura infrangerea pas cu pas a poporului sau drag, iar el nu putea decat sa priveasca neputincios. O data cu biruirea definitiva a Dacilor, Marele Lup Alb s-a retras fara cale de intoarcere langa stapanul sau, Zamolxis, iar sub privirile muritorilor de rand nu s-a mai aratat decat rar, foarte rar. Cand o facea, insemna ca erau vremuri de mare izbeliste pentru urmasii Dacilor Liberi. Nu intra in lupta, nu aduna haitele, doar privea cu jale, dupa care revenea langa Zeu, povestindu-i ceea ce se intampla afara.
Desi s-au scurs de atunci multime de secole, Marele Lup Alb si astazi mai vegheaza si asteapta indurarea Zeului intru iertarea Dacilor Liberi, in randul carora el insusi se nascuse. Inca mai spera sa vina clipa in care Zamolxis ii va cere sa stranga iarasi haitele pentru a alunga dusmanii, pentru a recladi vechiul regat Dac, pentru a bucura urechile credinciosilor si a inspaimanta pe tradatori prin urletu-i de lupta, cantul atat de dulce al neimblanzitului Mare Lup Alb.

"In codrii batrani ai muntilor, sub bolta instelata, in bataia calda a vantului de libertate, cei cu inima pura pot auzi si acum chemarea la lupta a Marelui Lup Alb. Pamantul, frunzele si cerul il cunosc preabine. Voi il auziti??"
(Felix Crainicu, Cristi Ionita - Legendele dacilor liberi)

sursa: http://maliliria.blogspot.com

“Te-am auzit cum hăuleai departe,
Infiorînd pădurea-nzăpezită,
Bătrîne lup, cu gura istovită,
Etern pribeag al câmpurilor moarte.
Te-am auzit cum hăuleai departe
Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele
Tu eşti tovarăş visurilor mele…
Tu, numai tu, neîmiblînztã fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea cîinilor la pîndă,
Iţi plîngi prin codri ura solitară
Tu înţelegi un suflet fără tară…”

( Lupul – Octavian Goga )

100 de ani de la naşterea părintelui Arsenie Boca

2010-09-29T20:37:00.000+03:00

Sfantul Ardealului - Parintele Arsenie Boca from VALENTIN on Vimeo.

Michael Jackson. In memoriam

2010-06-25T18:38:00.006+03:00

Vezi mai multe video din Muzica

Despre basme, de I Iunie

2010-05-31T23:03:00.004+03:00

Mâine, în cadrul emisiunii "Ceaiul de la ora 5, la RADIO SILVER FM ROMANIA, vom vorbi despre BASME! O emisiune dedicată copiilor, de ziua lor!

La Mulţi Ani, dragi copii! :)

El amor brujo - Manuel de Falla

2010-05-31T00:59:00.001+03:00

Jean Constantin. In memoriam

2010-05-27T01:00:00.007+03:00

Aşa mi-l voi aminti mereu pe Jean, vesel şi pus pe şotii, străduindu-se (sau nu) să îşi mascheze sensibilitatea.
Cortina ramâne veşnic deschisă, Maestre!

Azi, de la orele 17,00, în cadrul emisiunii "CEAIUL DE LA ORA 5", la RADIO SILVER FM ROMANIA, vom vorbi despre Jean Constantin, Actorul şi Omul, într-o ediţie comemorativă.

Femeia şi independenţa: antonimie sau sinonimie?

2010-04-01T21:35:00.004+03:00

Îmi explică şi mie cineva ce legătura există între femeie şi independenţă? Culmea! Când toţi ezoteriştii, se chinuie sărmanii din răsputeri să ne adune pe toţi în cuget şi-n simţiri, noi, femeile, cerem independenţă! Nu o dovedim, dar cu siguranţă o cerem! În sprijinul nostru vin ca o armată toate revistele lucioase, adica glossy - după cum ne zice trendul, care proclamă independenţa, bombardând cu tot felul de quizuri care mai de care mai năstruşnice: „verifică-ţi nivelul de senzualitate”, „cât de dominantă eşti în pat”, „ştii să-l ţii sub papuc?”; articole: „cum să îţi intimidezi şeful”, „7 paşi spre libertate”, „eşti femeie; cere-ţi drepturile”; emisiuni tv dintre cele mai penibile care au ca bază „femeia din tine” - orice ar vrea să însemne asta.... mă rog, o eroare de logică tot există, pentru că sintagma mai sus pusă implică existenţa unei parţi masculine şi atunci... ia independenţa de unde nu-i ...

Ne luăm sânii drept idoli şi încrederea ca scut şi ieşim la vânătoare de iluzii; ajunse pe câmpul de bătălie, dăm de două ori din gene, scoatem buzele în faţă şi ne războim în sintagme. Şi hop, brusc si dintr-o dată, devenim independente! Avem iluzia reuşitei pentru că bărbaţii nu protestează. Ei însă au uitat demult această luptă, asta dacă au fost vreodată părtaşi la ea... Şi iată cum devenim penibile în pretenţii, în timp ce ei, bărbaţii, îşi văd de ale lor, eventual mai râd în barbă, în timp ce muncesc, fac invenţii, descoperă şi modelează lumea.

Mare îmi fu surprinderea şi adrenalina îşi ieşi din limite când auzii că Reghinul deţine un Club al Femeilor Independente. Mmmoaaahhaahhaaaaaa! Reghinul: un orăşel mititel, vai de el, cu industria de odinioară la stadiul de amintire. Mentalitate ca la ţară şi dacă rămânea aşa era ideal, era una sănătoasă; dar unde pui că izul de modernism cu tot ce implică el este mimat cât se poate de stângaci şi stă ca nuca-n perete... Cât despre femeile care se vor independente din urbe, sunt câteva domniţe care deţin vreo firmuliţă deschisă din bănuţii bărbatului care între timp făcuse avere. Sau mai sunt cele care apar la funcţia de administrator la una dintre firmele soţului, acesta nemaiavând timp să se ocupe de toate. Adică tot pe spinarea sărmanului, să ne înţelegem! Ce ţi-e şi cu independenţa asta? Păi dacă era atât de uşor de obţinut, multe lupte între popoare puteau fi lesne evitate doar cu câteva vorbe. Pe domniţele acestea independente le-aş supune la o provocare: să încerce să trăiască un an dintr-o pensie de 200 de ron pe lună, sau să le supun să drămuiască un salar minim pe economie din care trebuie să plătească rate la bancă şi să îşi crească şi copiii. Şi iată că am găsit răspunsul la întrebarea: Ce fac femeile când se plictisesc? Răspuns: Înfiinţează un club. Ciudat cum independenţa aceasta este luată ca şi scop al vieţii; parcă şi văd un epitaf de la Săpânţa: Măricica lu' Gheorghiţă – femeie independentă! :)

Cât despre idiomuri... aş sugera înlocuirea cuvântului „independenţă” cu „libertate”; parcă sună altfel şi mai există o portiţă spre justificare, date fiind acceptiunile cuvântului „libertate”; „independenţă” presupune separarea de ceva iar acest ceva e fără doar şi poate bărbatul. O astfel de independenţă este imposibilă, părerea mea, în cazul domniţelor care se vor independente pe seama bărbatului sau care o fac pentru a atrage atenţia acestuia. Până la urmă cred că e o lipsă de modestie, un moft. Să ne amintim totuşi că bărbaţii sunt cei care şi-au întreţinut familiile încă de pe vremea când vânatul era principala sursă de alimentaţie. Cu toate acestea, nu am auzit să existe vreun club al bărbaţilor independenţi.

Nu vreau să ştiu ce anume se pune la cale la astfel de întruniri, cu ce gânduri se duc doamnele şi în special cu ce descoperiri vin de la astfel de şedinţe. Independenţă! Faţă de ce? Faţă de cine? Posibil faţă de realitate. Ce e mai grav e că în ochii bărbaţilor tot efortul acesta denotă un complex, posibil unul de inferioritate. Este o fugă care nu ne scapă ci ne condamnă. Fuga înseamnă o lipsă şi implicit o frică. Poate ar trebui să ne înfruntăm demonii înainte de a-i ovaţiona...

Artă şi nostalgie

2010-03-21T14:45:00.001+02:00

Vânt de martie

2010-03-01T13:45:00.001+02:00

de Maria Banuş

Trece un vânt peste lume,
Şi nu m-a uitat.
Credeam în poame rotunde şi coapte,
În ce s-a-mplinit, în ce s-a-mpăcat.

Cutremur şi viaţă, cutremur,
Vântul lui martie bate,
Cred în puterea gândului nostru,
Şi-n începutul din toate.

Strigă un vânt puternic prin lume:
Credeţi în forţa braţelor voastre!
Ascult şi privesc printre crengile goale
Spaţiile-adânci şi vaste.

OMUL, NATURA ŞI VIAŢA

2010-02-12T03:29:00.013+02:00

Înfrăţirea aceasta de când lumea şi pământul între om şi natură a cuprins în tainele ei amurg de zi, amurg de an, amurg de viaţă. Viaţa se scurge ca firul de apă, cu bucurii uitate, cu amărăciuni apăsătoare, fără veste şi fără zăbavă. Din ea rămân doar amintirile, aventurile şi poveţele, care vor târgui cu timpul şi cu nevoia omului de a le povesti şi de a fi ascultate. Zbuciumul vieţii îl face pe om să caute un loc de tihnă dar mintea lui e amăgită de fel şi fel de iluzii care odată aciuate nu mai pot fi lesne urnite.

Dar ce anume îl îndeamnã pe un alpinist să pipăie cu degetele ridurile muntelui ca un orb care tânjeşte să descopere o faţă de om?! Locurile pe unde se află le-a mai văzut, sunt aceleaşi, şi totuşi, par altele.

De unde dorinţa nebună a omului de se lua la întrecere cu păsările cerului, punându-şi aripi ori vreo pânză colorată cu care se avântă curajos în văzduh ca şi cum ar fi ultima zi din viaţă?!

Şi ce anume îl face pe un drumeţ sã se trezeascã dimineaţa devreme, chiar înainte de rãsãritul soarelui, în timp ce oraşul e adormit în continuare, sã se aventureze printre miile de voci ale pãdurilor?

Ce îl mână pe un pescar să îşi dedice timpul intimităţii dintre el şi apă, lângă care stă de parcă ar păzi-o, iar ea, trece şi îl salută cu susurul ei... Şi chiar dacã vine acasã fara peşte, îi vine sã fredoneze în gând o melodie, nu a pagubã, ci a omului care e mai înţelept, când o zi întreagã natura l-a învãţat ceva ce n-are nume şi nu existã nici în cãrţile de şcoalã.

Este sfânta chemare a naturii, când pădurea, apa, aerul ori muntele sunt gata de a face minuni! Omul devine martorul schimbărilor naturii pe care ea i le destăinuie ca unui prieten vechi şi de nădejde. Nimic nu se poate pune între om şi natură, căci ceea ce sfânt este, sfânt rămâne. Puţini oameni sunt aceia care văd asemănarea dintre firul vieţii şi cele patru anotimpuri care se perindă ca ielele prin viaţa noastră, amăgindu-ne în fel şi chip cu boboci de flori, cu auriu de toamnă, cu raze de soare ori cu flori de gheaţă, făcându-ne să uităm de timpul cel nemilos care cere ca fieşce lucru să fie orânduit după vreme.

Poate doar trecerea într-o altă lume în care nevoia de căutare va fi potolită de nebănuite rânduieli străine pământenilor va mai stâmpăra din freamătul lăuntric al omului iubitor de natură . Sau poate că nici după aceea nu-şi găseşte tihna, cine ştie? Lumea în care trăim e departe de a fi liberă, atâta timp cât nu cunoaşte graniţa dintre bine şi rău, urât şi frumos, iad ori rai. Ceea ce înveţi însă din semnele naturii multă înţelepciune cuprinde. Fericirea este a acelora care ştiu să se bucure cu ce le-a dat ziua de azi şi nu tânjesc mereu după alte şi alte ispite… Libertatea nu stă în putere ci în cumpătare. Natura prin forţa ei mistică a înţeles asta de când lumea. Dacă ar şti omul cât de tare se aeamănă cu natura ar fi şi el mai cumpătat. Aşa cum omul lasă în urmă amintiri şi vise, aşa lasă şi copacii veşmintele lor şi apar cu altele parcă tot mai frumoase.Câte gânduri şi îndoieli are omul în viaţă, atâtea doruri ştie codrul să aline şi tot atâtea păcate să spele apa de la munte. Natura a înţeles omul şi animalul deopotrivă.

Natura adună şi alungă gânduri. În popasul său, omul întâmpină trecerea timpului cu amintirile revărsate peste vreun început de toamnă ori peste vremea prielnică plesnitului de muguri. Îşi ia ca tovarăş vreun brad semeţ ori vreun copac bătrân, mult mai bătrân decât el, care parcă îi şopteşte învăţăturile lui într-ale pădurii şi ajunge prin a-i fi martor în călătoria sa. Gândurile lui se înalţă deasupra pădurii şi zboară peste toate cele lumeşti, cuprinzându-i pe cei dragi de acasă şi pe duşmani deopotrivă. Asemenea unui vultur, gandul se intoarce din drumeţie şi aduce cu el ceva din zâmbetul şi grija celor dragi. Acolo, în desişul cel gros, răutăţile se inmoaie parcă sub vreun izvor de apă proaspătă şi sufletul se infrăţeşte cu gandul.

Natura se pricepe în a face daruri. Ea a înţeles că datul face mai mult decât primitul; de la cei dintâi oameni până la toate soiurile de dobitoace, toţi s-au aciuat pe lângă o apă ori şi-au făcut culcuşul lângă o pădure. Şi aerul este tot un dar. Noi, oamenii, nu ne-am priceput niciodată prea bine să dăruim. Uneori ni se pare că nu avem de unde sau nu avem cui, dar de cele mai multe ori aşteptăm să ni se dăruiască fără ca noi să ne străduim vreodată să dăruim primii. În plus, natura ştie să rabde. Rabdă cu anotimpurile, cu anii, cu veacurile, cu zilele şi nopţile. Rabdă pe ger şi pe arşiţă, pe vântoasă, pe trasnet şi pe ploaie. Rabdă şi atunci când o distruge omul. Omul ar trebui să afle şi el ce este răbdarea. E o lecţie, o povaţă de preţ pe care i-o dă acest loc fără de păcat, unde nu se află ură, patimă, lăcomie, desfrâu, minciună şi fărădelege.

Sufletul cere câteodată să fie hrănit de câte un dram de aventură, şoptit de sihăstriile codrilor, de foşnetul frunzelor din locul acela în care eşti mai aproape de fiare decât de oameni. Natura îi cheamă doar pe aceia care ştiu să găsească, prin vreo vale părăsită ori prin vreun cotlon uitat de lume, ceva ce cotidianul nu îi poate nicicând da... Dar dacă omenirea toată va fi vreodată in stare să-şi făurească viaţa după orânduirea naturii ori natura va deveni sclavul orânduirii omeneşti...
numai Dumnezeu ştie...

Campania VIATA ARE SENS

2010-02-06T12:46:00.010+02:00

Va invit sa cititi randurile de mai jos si sa va ganditi. Uneori putem ajuta fara a depune un efort prea mare. Nu am fost de acord cu reclamele pe blog, aceasta este singura exceptie. Campania despre care urmeaza sa va tin la curent este initiata de Kaszoni Ferencz, coordonatorul mega-blogului 100ro. Vizitati http://viata-are-sens.blogspot.com/ pentru mai multe informatii despre campanie. Informatiile de mai jos sunt preluate de pe acelasi blog.

Scopul "Viata are Sens"
Stiti cati oameni sunt a caror viata depinde de cateva sute de dolari?Si aici nu e vorba de o paine,poate fi vorba de un tratament medical,sau de o operatie care poate salva o viata.De foarte mult timp ma gandesc la cea mai eficienta metoda de a aduna bani,pentru a-i dona catre organizatiile care se ocupa de unele cazuri speciale.Si am ajuns la concluzia ca,se pot face lucruri foarte mari,daca punem efort comun,un efort care de fapt nici nu se poate numi efort.Contul meu de reclame Google (AdSense) l-am transformat intr-un act de caritate,adica toti baniii ce vor intra din reclame,ii voi dona in scopuri umanitare.Si cu ajutorul unor mici trucuri,am reusit sa permit fiecarui blogger care doreste sa faca un lucru bun,fara a da bani din buzunarul lui,sa participe la actiune.Am sa permit sa afiseze oricine reclamele acetsei actiuni caritabile in blogul lui,astfel fiind posibil sa adunam o suma mare intr-un interval scurt de timp.In momentul in care s-au adunat 100 de dolari,Google va trimite banii la adresa mea,iar eu ii voi transfera in contul Inimacopiilor.ro (deocamdata am ales aceasta organizatie,dar pe parcurs vor fi mai multe,de indata ce se va raspandi actiunea,si se vor aduna mai multi bani).In cateva zile voi afisa mai jos mai multe formate de reclame,pentru a se potrivi in fiecare blog,fie el in sidebar,deasupra sau partea de jos a postarilor.V-as ruga sa reveniti in cateva zile,pentru a adauga reclamele si in blogul vostru,si a fi in sprijinul acestei actiuni.Instalarea va fi foarte simpla,doar prin copierea unui simplu cod.
In fiecare saptamana voi face un raport in privinta banilor acumulati,prin intermediul unui print-screen de pe pagina cu raportul adsense,astfel si voi veti avea informatii despre cati bani s-au adunat.

Cum functioneaza "Viata Are Sens"?
Simplu.

•Cei care participa la campanie pun reclamele campaniei pe blogul propriu(e simplu,doar copiezi un cod)
•Acele reclame genereaza o anumita suma de bani (aproximativ 10-20 centi la 200 de vizitatori unici)
•Cu cat mai raspandite sunt reclamele,cu atat mai multi bani se vor aduna (dupa ce 1000 de bloguri sustin campania, ne putem astepta la sume consistente)
•Banii ce se vor aduna vor fi donati in totalitate catre unele asociatii umanitare

E simplu,tot ceea-ce trebuie sa faci este sa copiezi un cod care contine reclamele campaniei in blogul tau,si restul vine de la sine.Adica tu nu trebuie sa donezi bani,acestia vor fi adunati dupa ce vizitatorii vor da click pe acele reclame.

DE ZIUA UNIRII

2010-01-24T13:16:00.003+02:00

EXISTA DUMNEZEU

Nu, nu suntem un vis, o intimplare,
un lut de sine insusi framintat.
Ci ne-a zidit o Forta creatoare,
O-ntelepciune fara de hotare.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne 'nduplecat.
Ci noi avem un duh si-o libertate
Si-o inima ce pentru ceruri bate.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
N-ar fi simtit in veci de veci tarina
Surisul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstapinul mina
sa umple-n noi de simtamint fintina-
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Avem cu noi Scriptura ca dovada,
avem minuni si semne ne 'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vada
sa stea In fata Lui pe baricada!
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu-i calea noastra vesnic insorita,
nu-i viata totdeauna un palat.
Dar o traim, caci merita traiti,
cind, peste lumea asta marginita,
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevar s-a revelat.
Isus e-n noi, lumini si iubire.
Iar moartea e un sbor spre nemurire.
Exista Dumnezeu! Ce minunat!

Costache Ioanid

Cu mâine zilele-ţi adaogi...

2010-01-15T13:02:00.007+02:00

Mihai Eminescu

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

...dedicata memoriei mamei mele...
Sebastian Delia Monica, 1 august 1948 - 15 ianuarie 2004

Bufonii

2010-01-13T23:48:00.005+02:00

Stiam ca sunt previzibili si credeam in intuitia mea. Cunosteam deja criteriile dupa care se ghideaza, am avut dovezi de penibilitate si parsivism. Am asistat cu totii ca niste spectatori cuminti, rareori mai auzeam cate o injuratura soptita printre buzele intredeschise. Telecomanda era martorul nostru, uneori cate vreun pix cu inscriptii dat gratis in vreo campanie. Trebuie sa recunosc totusi; noi, soarecii de laborator, ne facem bine treaba!

Miscarea asta m-a surprins insa, desi, in obraznicia si penibilitatea ei, este perfect explicabila. Am auzit de dimineata ca Dan Bittman, acest Mircea Radu al Romaniei pe segment muzical, a fost ales consilier la Ministerul Finantelor. Bine, auzisem de Andrei Gheorghe si a lui noua postura in acelasi minister si lehamitea isi luase deja portia. Acum ce cauta cei doi in acelasi segment e iar un lucru ce tine de hilar. Pai nimic mai simplu; acolo unde segmentul de piata care ii scapa obrazniciei si aerelor de atotstiutor ai adeptilor lui “Panama” este preluat de cei melancolici si zambareti, de cei visatori, cei care chiar cred ca “si baietii plang” cateodata. Ii respect prestatia muzicala si munca lui Bittman, melodia mea preferata de la Holograf e “Dimineata” dar ma intreb ce melodie se va fredona dupa toate astea... ce vers va ramane pe buzele tuturor?...

Auzisem azi pe un post de televiziune ca nu este o discrepanta atat de mare intre Dan Bittman si Ministerul de Finante pentru ca... tineti-va bine.... si Holograf a avut o melodie intitulata “Banii vorbesc” … ????!!!!!! :)))))) - La asta no comment-ul e sine qua non, n-as folosi-o nici pe post de gluma, cu atat mai putin pe un post TV.

Si iata cum a aparut o noua functie: bufonul! Fisa postului nu cere mai mult decat batutul tobei prin targ si cateva giumbuslucuri alaturi de colegul mascarici Andrei incercand sa tatoneze terenul pentru cei care vin pe urma sa ceara “birul” pe care vom fi siluiti sa il suportam. Si sa se asigure ca pe fetele seci si zbarcite , ochii se vor arcui a speranta cand isi vor aminti de “Dragostea mea” si mainile muncite nu se vor ridica la vreo revolta... Este pana la urma o incercare disperata de a atrage simpatia ignorantilor, caci credibilitatea e demult pierduta si ei stiu asta!

Toate astea ma fac sa ma gandesc ca totul este un plan destul de bine pus la punct; este preambulul unui an cat se poate de greu, cu foarte multe “vesti proaste” date subit, care isi vor avea urmarile cele mai marunte in detaliile stirilor de la ora cinci.

In rest, suntem mai muti decat mutii!

Pentru alti bufoni, dati un click!

Sub anestezie

2010-01-13T15:28:00.006+02:00

Patul de spital. Reanimare. Pereti albi,reci. In surdina se aude cate un tusit uscat. Mintea te impinge sa il asociezi imaginii unui batran sters, aproape incolor, ridat si extrem de bolnav.

Deschizi ochii. Sala de operatii. Deasupra ta, oamenii cu masti isi misca capetele mecanic. Se aude apoi: “Taiati! Mai taiati! Mai mult, la naiba, nu vezi ca se poate?!” Lesini.

Te trezesti epuizat. Aproape mort. Nu mai distingi daca cel din fata ta este unul dintre cei cu masti sau este prietenul tau. Nu mai faci diferenta intre culori. Nu mai stii exact nici cine esti. Il auzi apoi pe cel din fata ca se adreseaza celorlalti, ca si cum ar face un anunt: “ Starea generala nu este una stabila. Romania se degradeaza.”

Tu auzi si pe undeva stiai asta. Te simti prea epuizat sa mai faci ceva si stii inca de pe acum ca omul cu masca sau prietenul tau, oricare ar fi, ti se va opune. Inchizi ochii. Te resemnezi.
... Doamne, vino Doamne! ...

Vali Sterian - Ruga
Asculta mai multe audio Muzica

Gandul din spatele cuvintelor trudite

2010-01-07T00:21:00.002+02:00

In mod paradoxal, dincolo de reusita lui, cuvantul nu aduce bucurie. Cel putin nu pentru niste copii care pana la un moment dat au vorbit „stalcit”. Este cazul copiilor cu defecte de vorbire. Desigur, polemicile isi au aici terenul lor de joaca, atacand si facand vant unei asa zise pareri personale evident subiective si prin urmare oarecum lipsita de relevanta.

Admir rabdarea si meticulozitatea profesorilor logopezi amestecata cu un soi de daruire fantastica pentru copiii cu care lucreaza, pentru fiecare povestioara, fiecare cuvintel rostit, fiecare silaba, fiecare explicatie... Tind sa cred ca profesorii logopezi se hranesc cu cuvinte, cuvintele rostite corect ale copiilor, cuvintele care s-au luptat pana au ajuns sa fie auzite.

Nu vreau insa sa tratez aspecte la care s-ar pricepe mai bine Saussure, am sa ma rezum la cele vazute de mine. Am cunoscut multi astfel de copii, am vazut zeci de cazuri … iar ceea ce m-a frapat este aparenta lipsa a oricarui semn de bucurie atunci cand cuvantul este pronuntat corect pentru prima data... de parca s-ar refuza pactul cu cuvintele. In acel moment, copilul arunca o privire goala, care ma apoi se fixeaza in covor, foarte rar vreo fetita zambeste timid si scurt, vizibil jenata de moment. Baietii sunt si mai rezervati de atat, mimand surzenia. Aplauzele si ovatiunile profesorului si a parintelui daca e de fata sunt impinse in lumea muta a cuvintelor. Lumea de unde copilul tocmai a fost smuls.

M-am tot intrebat care sa fie motivul: rusinea atentiei de moment, un soi de incomoditate generata din aceasta, insultele pe care trebuie sa le fi suportat pana atunci de la colegii de clasa sau de joaca, ori constientizarea diferentei de pana atunci dintre ei si ceilalti. Poate nu ar trebui sa merg atat de departe avand in vedere faptul ca odata cu trecerea timpului, copiii se obisnuiesc, vorbesc frumos si corect, dar majoritatea evita sa aminteasca de “perioada aceea”.

As vrea totusi sa inteleg ce gandesc ei , ce isi spun in gand atunci când refuză să le spună ceva , orice celorlalţi?! Sau ce sta in spatele tristetii atunci cand ceilalti se bucura... pentru cuvinte...

Pagina de colorat

2010-01-06T22:08:00.005+02:00

Am lansat Pagina de colorat Un blog care se vrea pozat pe acorduri muzicale in compania cuvintelor. Il dedic pasiunilor mele, desi sunt doar un biet amator. Have fun! :)

Renastere

2010-01-02T15:44:00.003+02:00

Sunt verde, iată, am renăscut
Dintr-un pământ ce se vrea lut,
Încă ce lut, ar spune-olarul,
Acel’ ce-a transformat paharul
În cer albastru făr’ de nori
Ce nu-mi oferă preavize
Ci doar ploi ce-mi dau fiori.
Fiori din care-am renăscut
Dintr-un pământ ce se vrea lut.
Olarul meu ar spune-acum
Putem renaşte şi din scrum,
Un scrum unde a-ncolţit dorinţa,
Dorinţă fără paşaport,
Ci doar iubiri adânci de rob.
Iubiri din care-am renăscut
Dintr-un pamânt ce se vrea lut.

Autor: Geanina Codita
Desen: Dan Ioanitescu

Numai cei maturi nu inteleg...

2009-12-25T19:21:00.001+02:00

Pastram intr-un colt al memoriei fragmente din copilarie. Eu, tu, el, ea, noi, voi si oricine. Aceste amintiri dragi devin parca mai semnificative si mai pline de duiosie acum, de Craciun.

Pentru cateva clipe macar, suntem iar copii, ne identificam si redevenim noi, cei de odinioara. Sfidam astfel spatiul si pe maestrul timp care a tinut cu tot dinadinsul sa ne transforme in adulti.

E recordul nostru pe care il doboram cu fiecare Craciun. E una dintre lucrurile cu care suntem binecuvantati.

Tuturor copiilor, noapte buna! :)

Cleopatra Stratan - Noapte buna !
Vezi mai multe video din Muzica

Tuturor, Craciun fericit!

2009-12-23T17:13:00.007+02:00

Cred ca cel mai important lucru este sa reusim sa SIMTIM cu adevarat sarbatoarea Craciunului! ASTA VA DORESC EU VOUA! Traitul vine de la sine. :)

TUTUROR, CRACIUN FERICIT! :)

Stefan Iordache - Cantec de Craciun
Asculta mai multe audio Muzica

Povestioara Soldatului

2009-12-22T13:43:00.007+02:00

Acasa, mama si fetita impodobesc impreuna bradul, ca in fiecare an.

Mama: Craciunul este sarbatoarea familiei si a lui Dumnezeu. Craciunul il simti inainte sa-l traiesti. Iar Craciun fara brad si colinde nu exista. Asa sa le spui si copiilor tai!
Fetita: Si daca nu vor mai exista brazi si lumea nu va mai dori sa colinde?
Mama: Nu se va intampla asta. Daca iubesti Craciunul, nu vei crede asta niciodata.

Mama: Craciunul nu poate fi trist! Sa nu te certi cu nimeni de Craciun!
Fetita: De ce mama, se supara Dumnezeu?
Mama: Da. Si vei ajunge sa te superi si tu pe tine.

Fetita: Mama, nu gasesc steaua!
Mama: Trebuie sa o gasim; fara ea, bradul isi pierde din maretia specifica. Trebuie sa ai grija ca bradul sa se simta bine la tine in casa. Trebuie sa il cinstesti.
Fetita: Mama, dar bradul traieste?
Mama: Sigur ca traieste! Iar de Craciun, e magic!

Si era magic de fiecare data! Mama si fetita il numeau Soldatul. In vestmintele lui verzi, cu decoratiile de tot felul, pe care unii le numesc globuri, fundite, clopotei, era aidoma unui soldatel care era binevenit in fiecare an si le dadea celor doua sentimentul de protectie. Era Soldatul lor pe care il gazduiau timp de o luna. In schimb, Soldatul facea casa mai vesela, atmosfera magica si fetita il privea cu luare aminte la vorbele mamei.

Timpul a trecut, fetita a crescut, iar mama ei a plecat in alta lume tot in preajma sarbatorilor. De atunci, Soldatul poarta in el amintirea unei mame si a unei fetite care a inteles ce este Craciunul.

Andra - Vis De Iarna
Asculta mai multe audio Muzica

Noise

2009-12-21T18:14:00.002+02:00

'Love is noise' face parte din cel de-al patrulea album 'Forth' lansat in anul 2008 in Anglia. Cam dur mesajul, insa mi-a placut clipul, respect formatia si admir solistul.

The Verve - Love is noise
Vezi mai multe video din Muzica

Ce vad altii...

2009-12-20T16:34:00.004+02:00

Nu am ce sa spun. Nu mai pot sa spun. S-a comentat mult si poate nu destul. Iata-ne imaginea in Times Online:

http://www.timesonline.co.uk/tol/news/photo_galleries/article6949989.ece?slideshowPopup=true&articleId=6949989&nSlide=1§ionName=PhotoGalleries

Premiul de la Tasha

2009-12-19T15:13:00.004+02:00

Ii multumesc Tashei pentru premiu, pentru suport si pentru toate cuvintele de incurajare venite la momentul oportun.
Esti un izvor de bunavointa! :)

Pentru Ei... cei care in decembrie '89 au plecat dintre noi

2009-12-18T23:16:00.007+02:00

Rugăciune

             Tatăl nostru carele eşti în ceruri
             coboară, de eşti, pe pământ
             şi opreşte viforul morţii
             şi fă din căşti pălării
             şi mângâie feţele morţilor
             păstrându-i în viaţă pe vii
             şi stai printre noi de ni-eşti tată,
             din sângele scurs făcând vin
             şi fă din oricare armată
             alaiuri civile.

                                        (Eugen Jebeleanu)

V-as ruga prieteneste daca voiti a transmite Rugaciunea pe blogurile voastre sau sa o recomandati altora (fara linkuri de trimitere), pentru ca memoria Lor sa dainuie, sa lumineze in aceste zile precum flacara unei lumanari. Multumesc!

Grigore Leşe, ghid în lumea lui Crăciun

2009-12-18T15:50:00.003+02:00

Sursa foto: www.jurnalul.ro/stire-calendar/omul-zilei-grigore-lese-526863.html

Om cu multă carte, absolvent de Conservator, Grigore Leşe, sau Grigore a lu’ Ion Opriş, cum îi spun încă ţăranii din Stoiceni, Lăpuş, este unul dintre cei mai aprigi apărători şi promotori ai folclorului autentic, cel mai în măsură deci să povestească despre tradiţiile de Crăciun, despre „corinde“ şi colindători.

Vine Sfânta Sărbătoare a Crăciunului. Cum primeaţi Crăciunul când eraţi copil, în Lăpuş?
Cu bucurie. În preajma sărbătorilor se revărsau taina şi miracolul credinţei creştine. Noi, copiii, nu conştientizam aceste lucruri. Pentru noi, Crăciunul însemna primirea de daruri, aşteptam ca părinţii să ne cumpere ceva nou, special, cum numai la zile mari se întâmpla. Sărbătoarea presupune întotdeauna, renaştere, înviere, speranţă. Umblatul cu corinda era pentru mine cea mai mare bucurie şi mă pregăteam din vreme pentru asta. Şi astăzi copiii sunt primii care duc vestea Naşterii. Organizaţi în cete, reprezintă puritatea şi înnoirea timpului.

Cum trebuie să se pregătească omul pentru Crăciun, dincolo de shopping?
Sărbătoarea Crăciunului presupune un miez de sfinţenie.
Pentru mine pregătirea pentru sărbători înseamnă spectacole de calitate prin care oamenii să se regăsească mai buni, mai smeriţi, mai iertători, mai generoşi. Ar trebui să ne pregătim cu toţii la fel pentru marea sărbătoare, curăţindu-ne sufletul şi trupul, colindând şi dăruind.

Ce ar trebui să însemne de fapt „spiritul Crăciunului“?
Acest spirit nu poate fi definit. Trebuie doar simţit şi trăit.

Ce este aceea o colindă, domnule Leşe?
Colinda este o urare cântată, cu caracter festiv, de prevedere şi asigurare a viitorului, de comunicare şi împăcare cu sufletele morţilor, de invocare a unor reprezentări totemice. Se leagă de latinescul calendae care, în contact cu slava (koleda), a generat forma românească - colinda. Aceste cântece-urare au loc mai ales în locuri de trecere: la poartă, la fereastră sau în pragul casei. Când intră în casă, colindătorii încercuiesc masa cu daruri rituale, devenită în acele momente centrul lumii. Tema colindelor este de o mare diversitate. Există colinde de gazdă, profesionale (în special păcurăreşti, ciobăneşti), de june, de fată, de peţit, familiale (două surori, maica în căutarea fiului), cosmogonice, mito-religioase, satirice, de doliu şi multe altele. Au un caracter războinic şi refrene precum „florile dalbe“, „ziurel de ziuă“, „zorile dalbe“, „lerui alerui“, „hai lerui ler“. Execuţia colindei se face omofonic, în grup compact, antifonic sau heterofonic. Manifestările din timpul colindatului sunt complexe: oamenii se maschează, dansează, cântă, toate acestea ne duc cu gândul la vechile serbări ale lumii antice. Trecerea colindătorilor pe uliţele satului constituie un parcurs magic, adevărat brâu protector ce cuprinde întreaga comunitate, iar colindele, prin reactualizarea lor anuală, activează forţa magică a cuvântului.

Ce ascultăm noi azi sunt cu adevărat colinde?
Seamănă cumva ceea ce v-am povestit despre colinde cu ceea ce ascultăm?

Are vreo legătura bătrânelul acela simpatic, cu obraji rumeni, în haine roşii, cu Crăciunul? Cine este de fapt Moş Crăciun?
Înainte vreme în noaptea de Crăciun se ardea un butuc, iar tăciunele rămas se păstra de leac peste an. Butucul era un substitut al zeului autohton Crăciun, zeu solar întocmai ca Saturn al romanilor sau iranianul Mithra, a cărui moarte şi renaştere era sărbătorită în apropierea solstiţiului de iarnă. Ca personaj profan era un om bătrân, cu barba de omăt, frate cu Moş Ajun. La apariţia creştinismului la noi, Crăciun era un zeu atât de adorat încât nu putea fi ignorat de Calendarul Popular sau scos din conştiinţa colectivă. Astfel, apare ca figură apocrifă, „născut înaintea tuturor sfinţilor, mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos“. Personajul despre care m-aţi întrebat este „împrumutat“ din Occident şi şi-a suprapus imaginea peste datele tot mai îndepărtate şi neclare care s-au păstrat totuşi în imaginarul popular despre Moşul nostru.

Povestiţi-ne, vă rugăm, ce fac în zilele premergătoare Crăciunului creştinii din Maramureş?
Nu se comportă diferit de ceilalţi creştini de la noi. Îşi purifică sufletul prin spovedanie, trupul prin post, casa şi ograda printr-o curăţenie desăvârşită.

Unde aţi trăit cele mai tulburătoare experienţe de Crăciun?
În casa celei mai sărace femei din Ţara Lăpuşului. Eram copil. Nimeni nu voia să o colinde, stătea departe de vatra satului, dincolo de hotar. Era bătrână şi singură. Am colindat cum am ştiut mai mândru şi am fost primit şi răsplătit ca un prinţ. De atunci nu am mai mâncat niciodată aşa mere bune…

Când a intrat bradul în tradiţia sărbătorilor de Crăciun?
Datorită asocierii acestuia cu ideea de nemurire, bradul era adus în casă, venerat şi împodobit încă din timpul Saturnaliilor, înainte de naşterea lui Iisus. Se spune că primul brad de Crăciun a fost împodobit în Letonia prin secolul al XVI-lea. La noi bradul a fost dintotdeauna considerat arbore sacru şi întâlnim în aproape toate zonele ţării bradul de naştere, de nuntă, de judecată, de pomană, bradul funerar. Brad împodobit de Crăciun nu am avut când am fost mic. La sat nu se făcea. Abia când am crescut şi ne-am mutat la Târgu Lăpuş, mi-a făcut tata brad…

Care este corinda dvs. de suflet? Corindaţi-i, vă rugăm, şi pe cititorii noştri!
O, moarte, ce ţi-aş plăti/ La mine de n-ai vini… O, omule, ce grăieşti,/ Cât ai vre tu să trăieşti?
Copacu-i cu rădăcină,/ Şi-a lui vreme încă vină:/ Uscă-i-se crengile,/ Sacă-i rădăcinile;
D-apoi tu, că eşti de lut,/ Cum nu-i mere în pământ?/ Da-ş-ar domnii ce ş-ar da/ Numa-n pământ n-ar intra./ Da-ş-ar aor cu chila
Şi arjânt cu feldera,/ Numa-n pământ n-ar intra.
Refrenul este „Viţă verde, iadăra“ şi se cântă după fiecare vers. Corinda aceasta se însoţeşte cu doba. Doba, nelipsită în vechime din recuzita zeilor războiului, însoţeşte ceata colindătorilor protejându-i de duhurile malefice dezlănţuite de haosul provocat de agonia şi moartea Zeului An. Funcţia apotropaică a dobei e susţinută şi de ungerea acesteia cu usturoi, plantă magică utilizată împotriva spiritelor rele. Totodată, doba are şi un rol de semnalizare, iar prin fixarea ritmului devine instrumentul care ordonează haosul. Acelaşi rol îl au şi zurgălăii, tălăngile sau clopoţeii. Astfel, eficienţa rituală a colindului este amplificată. Acum, că v-am şi colindat, nu-mi rămâne decât să va urez Crăciun fericit! Doamne ajută!

Acest interviu este o preluare intocmai de pe: www.infonews.ro/stire/495310-grigore-lese-ghid-lumea-lui-craciun.html

Grigore Lese. In cautarea traditionalului autentic

2009-12-16T20:00:00.007+02:00

Intr-o lume care isi leapada cu usurinta trecutul si insemnatatea acestuia, intr-un prezent al carui viitor planeaza in incertitudine, cu timpul luat ca singur mesager te intrebi ce rol mai poate avea traditia, unde anume si ce inseamna asumarea ei ca popor roman.

Credo “Cred ca un popor care isi uita traditiile este in pericol de a se narui spiritualiceste. De aceea cred ca, pentru fiecare dintre noi, intoarcerea la obirsii este obligatorie. Cred in forta mistica si de creatie a poporului meu. Cred cu tarie ca menirea mea in aceasta lume este sa-mi innobilez stramosii prin cantec. Cred cu toata fiinta mea in hore si o consider matricea muzicala a romanilor.” Grigore Lese

Sursa foto: http://www.samaelwings.com/lese/index.html

Dragostea pentru cantecul romanesc autentic l-a facut pe Grigore Lese, sau Grigore a lui Ion Opris, cum ii spun taranii din Stoiceni, Lapuş, sa isi lege destinul de ceea ce au romanii mai de pret: traditiile. Precum preotul este slujitor al lui Dumnezeu si soldatul este in slujba tarii, asa este Grigore Lese, slujitor al traditiilor. Neobosit luptator pentru pastrarea autenticitatii folclorului, pledeaza impotriva contrafacerilor de orice fel:

“Muzica traditionala, taraneasca in cazul romanilor, este o muzica utilitara sau de ceremonial. Taranul roman canta pentru el «de stamparare», canta in biserica pentru Preamarirea Domnului si iertarea pacatelor, ii canta copilului sa-l adoarma, miresei sa-i fie despartirea de fetie mai usoara, mortului de impacare cu lumea din care pleaca. Aceasta muzica nu evolueaza, ci se transmite din generatie in generatie precum limba materna.”

Intrebat despre cantec Lese raspunde cu firescul care il caracterizeaza: “Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta ar muri. Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la Dumnezeu. Cantecelor li se spun hori: hore in grumaz, inturnata, adancata, moroseneasca. De ce canta omu’?... Pentru ca asa ii vine: de pilda, de osteneala batranetilor. Cand cantă omul?... Cand ii vine. Care este diferenţa dintre muzica traditionala romaneasca si muzica lautareasca tiganeasca?... Muzica romaneasca exprima un sentiment: de dragoste, de dor, de instrainare, de jale; muzica de mahala exprima exaltare trupeasca. Taranul canta pentru a-si exprima un sentiment, lautarii o fac pentru a castiga bani.
Unii se slujesc de folclor, altii slujesc folclorul. Pe pamant avem doua sanse: credinta si arta.”

Simpla auditie a cantului lui Lese genereaza un sentiment inaltator, amestecat cu mandria de a fi roman si emotie pana la lacrimi. Concertele lui sunt miraculoasele purtatoare ale unui firesc nefiresc, ducandu-i pe spectatori pe taramul unei lumi uitate de lume. Un spectacol al lui Grigore Lese este in masura sa dea energie, viata, lacrimi, si sa contureze in acelasi timp sobrietatea specifica muzicii traditionale. Spectacolele sale nu sunt niciodata la fel, astepti revenirea si ai mai mereu impresia unei revelatii. Inainte de toate, un concert Grigore Lese crează o imagine; o imagine a dorului, o imagine a dealurilor, o imagine a vietii taranului roman anonim de odinioara. Insa nu o imagine cu iz de exponat de muzeu; ci o imagine vie, o atmosfera care desteapta sau rascoleste in tine cele mai profunde sentimente; este o stare.

Unicitatea caracteristica recitalului “La Obarsii” are sa se regaseasca si in emisiunea televizata “La portile ceriului” precum si intentia promovarii muzicii traditionale romanesti: „Niciodata nu vom fi cunoscuti cine suntem cu adevarat noi romanii pana nu vom demonstra in lume ce inseamnă dorul, ce inseamnă doina, adica o muzica fara acompaniament. Consider ca cel mai reprezentativ cantec este „horea de unul singur”, pe care omul o horeste in intimitate, caci intotdeauna actul folcloric se petrece in intimitate. Daca ne gandim ca neamul romanesc a fost atat de incercat in decursul istoriei, cred ca aceste „hori de unul singur”, sunt cele mai potrivite caci vorbesc de instrainare, de jale. Omul horeste. Cand horeste omul? Omul horeste cand ii vine, cand e singur. Nu-i place sa fie vazut cand horeste. Horeste in intimitate, fara acompaniament instrumental. Horitul este o rabufnire, este un har, care nu depinde de noi. Un dar transcendental, este o sansa, este un noroc. Pe care Creatorul l-a semanat in noi ca in niste alesi.”

Sursa foto: http://agenda.liternet.ro

Revenind la concertele sale, acestea sunt concepute ca un tablou ce prezinta etapele vietii omului,cu randuielile sale,cu trecerile sale, este o muzica aidoma unui ritual dedicat vietii: nasterea (reprezentata prin cantecul de leagan), catania (prin cantecul de catanie,ca si prin cantece vechi ce erau interpretate pe diferite fronturi de razboi), nunta (cantece din ceremonialul de nunta cum ar fi horea miresii), batranetea, moartea („Miorita”, bocetul), precum si viata spirituala legata de sarbatori (cum ar fi de pilda corinzile). „Viata omului trebuie sa ne-o inchipuim ca pe o zi; cand soarele rasare, se inalta pe cer si apune.”

Interpret al horei cu noduri, Grigore Leşe este şi cunoscător al instrumentelor traditionale cum ar fi fluierul, cavalul, tilinca, toaca. Tilinca, fluierul ciobanesc prin excelenta, e numit de Lese “insusi cantecul lemnului” cat despre toaca maestrul spunea: „Glasul de toaca este un glas din alta lume… glasul de toaca face legatura intre cer si pamant, intre ceea ce se vede si ceea ce nu se vede. Cand aud glasul de toaca uit de toti oamenii care mi-au facut rau si atunci incerc sa devin mai bun.”

Lupta pentru pastrarea autenticitatii folclorului isi gaseste justificarea in degenerarea perpetua a acestuia in scop comercial. De la schimbarea ritmului pana la inlocuirea textului cu versuri care nu au nici o legatura cu folclorul autentic, se ajunge astfel la superficialitate, lipsa de profunzime, la non-valoare. “Dar care sa fie cauza acestei decaderi? : e insasi degenerarea sufletului omului, saracirea sa spirituala, cantecul fiind oglinda sufletului. Cum e omul asa-i si cantecul.”

Se pune problema regandirii conceptului de folclor. Grigore Lese aminteste necesitatea formarii unui profesionalism in cultura populara. Superficialitatea pieselor folclorice care fac inconjorul tarii si a lumii nu constituie o temelie solida pentru relatia de comunicare dintre interpret si ascultatori. Placerea de a asculta muzica, placere controlata cerebral, provine din intelegerea completa a unui mesaj.

“Pana nu vom demonstra lumii ce inseamna doina si dorul, vom fi mereu confundati cu alte spatii etno-folclorice. Nu trebuie sa ne suparam ca nu suntem mai bine cunoscuti in Europa. Rau e ca nu ne intelegem conditia spirituala, incercam sa reintram in Europa cu lucruri care nu ne caracterizeaza si nu ne onoreaza. Care este identitatea noastra, in cultura populara? Horea, doina, horea in grumaz, inturnata, adancata, moroseneasca, cum o numesc localnicii. Respectiv horea lunga, cum o numeste muzicologul Bela Bartok. Reprezinta poate tot ce este mai frumos si mai specific in creatia noastra populara. Continutul doinei zugraveste intreaga complexitate a vietii sufletesti. Sentimentele de ura si revolta. Dorul a fost personificat. Avem o topografie a dorului. Izvorul, padurea, muntele dorului. Chiar si pe taramul celalalt este un camp al dorului, pe unde e primejdios sa calce eroul. Pentru ca-l apuca dorul si se intoarce acasa. Intregul nostru spatiu este strabatut de dor. De la Varful cu dor, al muntelui, pana la Dor Marunt, al Baraganului.”

In acest context, cultura proprie este singura cale de a ne feri de caricatura. De propria noastra caricatura. Se intrevede o copie la infinit a unei manifestari lipsite de substanta. Sa nu uitam ca dorul, acest cuvant intraductibil, este de multe ori sursa cantecului popular.

“Constantin Noica spunea ca folclorul romanesc are doua suflete. Unul pastoral si unul agrar. Nu trebuie sa ne suparam ca suntem numiti popor de pastori. Pentru ca pastorul, ciobanul, pacurarul, este cea mai deschisa categorie sociala. El nu-si ingradeste pamantul, nu ucide pe cel care intra pe teritoriul lui. Tot ce inseamna sentiment uman, nostalgie, tine de sufletul ciobanului. Acestia sunt numiti adevarati internationalisti. Pentru ca de la o anumita altitudine in sus, toti canta la fel. De exemplu: buciumul moldovenesc, tulnicul din Apuseni, trambita maramuresana, suna la fel sau aproape la fel ca orice surla din Tatra sau din Alpi. Sunt strabatute de acelasi sentiment uman. Taranul, plugarul, are un suflet statator. Este o frica de schimbare, de faustianism. Poporul roman este un popor nefaustic, daca intelegem prin aceasta ce vrea toata Europa, setea de cunoastere cu orice pret si setea de putere asupra naturii.”

Citatele apartin lui Grigore Lese

Grigore Lese-Saracu' omu' cu dor
Vezi mai multe video din Muzica

grigore lese-cantec despre bucovina
Asculta mai multe audio Muzica

Clandestin

2009-12-15T20:53:00.006+02:00

Iata piesa Clandestin a celor de la Spitalul de urgenta. Am decis sa o preiau dupa ce am vazut video original pe http://danhelciug.blogspot.com Acela merita vazut! Varianta atasata mai jos este cea care se bucura insa de cea mai mare circulatie, spunandu-se despre clip ca ar fi o preluare dupa filmul Stalker al lui Andrei Tarkovsky. Indiferent de clip, piesa vorbeste de la sine:

LEAPSHA...PE ZAPADAAAAAAA:))))))

2009-12-12T23:34:00.020+02:00

Am primit leapsha de la Dan Ioanitescu pe http://100ro.blogspot.com. M-am mirat, am ras, mi-a placut, dar trebuie sa ma scap de ea. Asa ca o dau mai departe. Asa-i traditia!
SOmeONE, prinde LEAPSHA!

LEAPSHA...PE ZAPADAAAAAAA:))))))

Ca sa simt ca traiesc am nevoie de... comedie!
E simplu...sa te nasti, e simplu sa mori, dar nu e simplu deloc sa... nu mai fi copil.
E complicat, uneori, sa... te impaci cu tine insuti.
Lupt mereu cu... mine. E greu, foarte greu! Cel mai greu!
Mi-e rusine cand... uit de ceilalti!
As vrea sa-mi castig .... sa-mi recastig inocenta.
Ma poticnesc mereu si mereu in... ganduri, prea multe ganduri.
Ma simt batrana cand... oare cand?! Niciodata!
Ma simt copil... azi si ieri si maine.
Ma plictisesc de moarte cand... nu gandesc ori nu invat.
M-am impacat cu gandul ca... suntem toti oameni.
Mi se pare ca am inceput sa... cunosc oamenii dincolo de aparente.
Nu stiu cand... voi ajunge sa ma felicit pe mine.
Ii ascult pe cei care... gandesc inainte de a spune.
Mint cei care isi plang necontenit... viata.
Cel ce iubeste... mai si gandeste!
Cel ce este iubit si iubeste... a tras lozul norocos!
Nu mi se pare deloc absurd sa... spun ce gandesc! Ador asta!
Nebun este cel care asteapta un maine pentru... a fi fericit.
As vrea ca Mos Craciun sa-mi aduca... intelepciunea! Adica copilaria!

Dragoste de creier

2009-12-10T18:21:00.004+02:00

@ 100ro.blogspot.com

Sursa foto: blogs.p2pu.org

Sa ne intelegem! Nu doresc sub nici o forma ca articolul sa fie interpretat ca o negare a sentimentului iubirii. Departe de mine acest gand, la fel ca si denigrarea esentei acestuia. O lume fara dragoste nu cred ca ar fi posibila, la fel cum nu ar exista nimic fara Creator. Sunt insa sustinatorul urmatoarelor idei:

1.Nu exista suflete pereche;
2.Dragostea se fabrica in creier.

Dragostea pura si primordiala au cunoscut-o doar Adam si Eva. Ceea ce numim noi azi dragoste respectiv iubire este doar o imitatie a acesteia cu mijloacele si posibilitatile noastre de pamanteni. Iubim in felul nostru, suntem capabili sa traim si sa exteriorizam sentimente si sute, mii de senzatii. Daca eliminam din start dragostea perfecta, asa cum stim ca nu este om perfect, atunci am eliminat orice perspectiva iluzorie si acceptam ca “sistemul” este plin de fisuri. Tocmai de aceea cred ca dragostea se fabrica in creier. Sau cel putin tine in mare parte de acesta. Vorba cuiva intelept, “e chestie de emisfere”.

Interactiuni
Dragostea este la urma urmei o interactiune. Este rasfrangerea educatiei, a celor sapte ani de acasa, a influentelor sociale, a mediului, a experientelor trecute. Nu mare mi-ar fi mirarea ca si informatia genetica sa joace un rol in toata aceasta ecuatie. Bunul simt, respectul, familia si anturajul isi au toate rolul (desi mascat) bine definit.

Iau exemplul atator femei care desi abuzate fizic in mod brutal, suporta dojana mai mult sau mai putin intemeiata pe motivul ca “nu se cade” sa ia atitudine. Iata un exemplu de educatie, respectiv de influenta a anturajului!

La baza oricarei relatii sta intelegerea. Eu o numesc “comoditate” care ajunge odata cu trecerea timpului la statutul de obisnuinta. Este o convenienta. “Ne intelegem bine” - nu exista discordante, talerele balantei urmaresc linia orizontala. Interesele fiecaruia sunt in mod egal respecate.

Toate aceste influente pe care si le atribuie dragostea ma determina sa acord importanta mentalului in acest sens.

Sincronizarea. Fatetele iubirii
Intelegerea pe care am mentionat-o adineauri nu este altceva decat sincronizare. Sincronizare = Echilibru = Armonie, tradus in termeni definitorii ai senzatiilor = liniste, fericire, transpuse sentimentelor = Dragoste.

Iubim cand exista sincronizare in intentii, ganduri, planuri, sentimente. Sentiment. Ratiune.Convenienta. Cand un taler al balantei se ridica, cealalta coboara invariabil.

Orice sentiment corespunde unei nevoi personale (constient sau inconstient).Prin a iubi o persoana cu X calitate, vrei defapt sa-ti suplinesti nevoia personala , lipsa din tine al aceluiasi sentiment sau completarea sa.

Atractie fizica = pasiune
Relatiile amoroase tin oarecum de... norocul chior in prima faza. De abia apoi incepe munca.Norocul este de a gasi persoana compatibila. A nu se confunda cu “sufletul pereche”! Persoana compatibila este aceea cu care iti stabilesti sincronicitatea. Cat despre munca, consider ca e de la sine inteles ce anume presupune.

Atractia fizica e ca un magnet. De fapt, sunt doi magneti atrasi. Insa de ei se vor agata in timp greutati(si depinde ce greutati) care vor duce sau nu la distrugerea campului dintre cei doi.

Pasiunea, atractia fizica e de cea mai marunta importanta. Ea se consuma cel mai usor, de aceea si interesul poate lua o turnura degresiva. Cu siguranta si aici se stabilesc anumite limite, preferinte iar calitatea actului (sexual in speta) se poate imbunatati sau diminua in functie de interes.

Nu consider ca pasiunea in faza ei incipienta se identifica cu iubirea. Nu este iubire in adevaratul sens al cuvantului, nu poate detine puritatea de baza a sentimentului; pentru a ajunge acolo, ar trebui sa se fi consumat toate etapele, sa se fi stabilit toate regulile intr-o permanenenta auto-analiza a sentimentelor, dorintelor si necesitatilor proprii pentru a converge la o simbioza.

Se intampla uneori ca atractia sa apara pe un alt plan decat cel fizic. Intelectul cuiva poate sa atraga de la admiratie la adulatie. Este insa un teren minat: din pricina necunoasterii mai aprofundate a persoanei,
cea mai mica greseala a sa constituie o slabiciune care in unele cazuri duce la dezamagire sau chiar la credinta superioritatii sinelui vis-a-vis de acea persoana (maestrul si ucenicul). In lipsa cunoasterii temeinice a celuilalt, se construieste mental o holograma, o inchipuire, o iluzie.

Nu doresc sa dezvolt subiectul “Fornicate Under the Command of the King”, vorba chinezului: “nici un lant nu e mai solid decat veriga lui cea mai slaba”. Cert e ca si o casa are nevoie de o fundatie solida pentru a rezista, un cort din paie nu e suficient intemperiilor.

Subliniez din nou importanta mentalului in forma pur anatomica: adrenalina. Secretata de creier, ea apare atunci cand intervine un stimul extern. Atractia, bataile inimii, euforia sunt toate urmari ale acesteia. Imi vin in minte expresiile: “si-a pierdut capul dupa X” sau “ma gandesc ca ar fi mai bine sa o luam mai incet” sau “sa luam o pauza” - toate acestea au loc cu interventia mentalului, mai putin prima care tinde sa denote pierderea cerebralitatii.

Suflete pereche?!
Ce se vor a fi sufletele pereche?! Este un concept idilic, care are la baza tot compatibilitatea. Cert este ca oriunde am fi plasati, tot am gasi oameni compatibili. Avem astfel suflete pereche peste tot: in Kuala Lumpur, Honk Kong, Kenya, la Nisa, Bucuresti si Budapesta. Depinde de fiecare pe unde o ia la picior, pe unde il duce soarta si depinde cu care se intalneste primul. Dintr-o imposibilitate a sortii, nu putem face o comparatie intre toti cei compatibili, si nu putem nici sa-i cunoastem pe toti. De unde si frica de a ramane singur, neajungand sa cunosti nici macar o singura persoana compatibila.

Unde este magia sufletelor pereche in cazul triburilor?! Cum se explica faptul ca se casatoresc intre ei pentru a nu parasi tribul si acesta este considerat un fapt cat se poate de normal. Sa le consideram si pe acestea suflete pereche?! Sa spunem ca asa a fost sa fie, ca asa a vrut destinul?! Subreda explicatie! Cam care ar fi sansele ca asa zisul “suflet pereche” sa iti fie in permanenta sub nas, la doua corturi distanta?! Sunt convinsa ca oricare persoana, daca ar locui in China, India ori Bangladesh ar incepe sa aibe relatii acolo, poate relatii de durata, daca nu cumva ar pali-o norocul si si-ar gasi “sufletul geaman”.

Sa luam cazul in care cineva care a fost in coma ori si si-a pierdut memoria nu isi mai recunoaste partenerul/partenera . Pai unde e atunci dragostea nebuna, le coup de foudre? Iata un caz in care informatia este stearsa din soft (creier) si sentimentele nu mai corespund.

Daca ideea inexistentei sufletelor pereche nu va surade, atunci puteti lua reversul medaliei: avem suflete pereche peste tot! Cate compatibilitati, atatea suflete pereche! Nu-i asa ca nu mai suna tragic?! Din contra...

Valente:
Dragostea e uneori o chestie de ambitie personala si tradeaza un oarecare grad de egoism: dorinta de a obtine ceva pentru a demonstra sinelui sau celorlalti ca nu si-a pierdut abilitatile, de exemplu, de a cuceri. Aceasta atitudine tradeaza nesiguranta de sine, mandrie ori trufie. Uneori, in ciuda convingerilor proprii, se vrea adoptarea unei alte atitudini care tine mai mult de hazard, de exemplu unuia nu ii plac blondele, dar din dorinta de a nu rata momentul ori din curiozitate, nu pierde ocazia de a-si programa o intalnire cu o blonda.

Suplimentarea apare atunci cand iti lipseste ceva, un amanunt, o necesitate nu iti este indeplinita , insa e inlocuita cu alta. Ex: nevasta nu iti gateste insa te lasa sa te duci cu baietii la bere. Este astfel inlocuita o piesa a puzzle-ului cu o alta care sa-i tina cat de cat locul.

Se spune despre Y ca este “materialista”. Iata o dragoste cu creierul, in cea mai egoista forma. Iubire cu o cauza eminamente exterioara, nici macar nu tinteste spre senzatii de “bine, confort”. Vizeaza folosirea si exploatarea celuilalt intr-un mod miselesc.

Toleranta poate sau nu avea legatura cu dragostea. Depinde de natura relatiei. Presupune insa un anumit confort, respectarea nevoilor si a necesitatilor primare, de baza.

Cicalirea dintre parteneri e ca o portita, o gaura in gard prin care se incearca intrarea pe terenul celuilalt, uneori din dorinta de dominare ori subminare, alteori din necesitatea testarii unor limite. Apare de obicei la inceputul unei relatii, mai apoi e de preferat sa nu apara decat cu o nota comica, nicidecum destructiva.

Actionarea din instinct este din nou un pas pe marginea prapastiei. Consider ca sunt cel putin doua acceptiuni:
1.Eliminarea posibilitatii existentei optiunilor din lipsa unei perspective de ansamblu.
2.Constientizarea existentei optiunilor, in care instinctul e lasat sa joace rolul de liber-arbitru.

Efectul de bumerang:
Dragostea e asemenea cresterii unui copil. Mai intai e extazul ,respectiv surpriza. Apoi incep grijile, intrebarile. Ajungi la un moment dat sa te indoiesti de tine si de abilitatile tale de a fi un bun parinte. Copilul creste si la adolescenta observi ca el iti imita comportamentul (efect de bumerang) ori poate face lucruri la care te asteptai mai putin,(greselile facute de noi, tot bumerang). Cand e suficient de “copt”, isi urmeaza cursul in lume. Capabilitatea de a se descurca singur, este certitudinea ca fundatia este rezistenta si constructia va fi una de durata.

CONCLUZIE:
Ma indoiesc ca iubirea trece prin stomac, dar cu siguranta face stationari in suflet dupa ce in prealabil si-a compostat biletul in creier.

Iubiti-va mult! :)

Mold

2009-12-04T10:14:00.001+02:00

Bitter Sweet Symphony-The Verve
Asculta mai multe audio Muzica

Cause it's a bitter sweet symphony this life...
Trying to make ends meet, you're a slave to the money then you die.
I'll take you down the only road I've ever been down...
You know the one that takes you to the places where all the veins meet, yeah.

No change, I can't change, I can't change, I can't change,
but I'm here in my mold, I am here in my mold.
But I'm a million different people from one day to the next...
I can't change my mold, no,no,no,no,no,no,no

Well I've never prayed,
But tonight I'm on my knees, yeah.
I need to hear some sounds that recognize the pain in me, yeah.
I let the melody shine, let it cleanse my mind, I feel free now.
But the airwaves are clean and there's nobody singing to me now.

No change, I can't change, I can't change, I can't change,
but I'm here in my mold, I am here in my mold.
And I'm a million different people from one day to the next
I can't change my mold, no,no,no,no,no

Have you ever been down?
I can't change, I can't change...

Cause it's a bittersweet symphony this life.
Trying to make ends meet, trying to find somebody then you die.

You know I can't change, I can't change, I can't change, I can't change
but I'm here in my mold, I am here in my mold.
And I'm a million different people from one day to the next.
///I can't change my mold, no,no,no,no,no///

(It justs sex and violence melody and silence)
(It justs sex and violence melody and silence)
(I'll take you down the only road I've ever been down)
(It justs sex and violence melody and silence)
(I'll take you down the only road I've ever been down)
(Been down)
(Ever been down)
(Ever been down)(Lalalalalalaaaaaaaa...)
(Ever been down)
(Ever been down)
(Have you ever been down?)
(Have you ever been down?)
(Have you ever been down?)

Ce mai conteaza una-n plus?!

2009-12-03T00:02:00.001+02:00

Am avut mari dubii in a posta acest articol din pricina faptului ca e foarte personal, dar vorba titlului: Ce mai conteaza una-n plus?!

Imi asum curiozitatea - pe care o aveam la un moment dat - de a afla cum e sa te relaxezi la un Spa. Asadar, cu o familie preocupata de capriciile-mi, am primit o sedinta la Spa. Mai mult din curiozitate decat din necesitate, mi-am indreptat pasii spre salonul respectiv, tanjind spre atat de apreciata relaxare. „E atat de bine, pur si simplu nu te mai gandesti la nimic!” imi spunea o prietena despre experienta ei intr-o astfel de locatie.

Intru. Un interior dragut, tinere prezentabile. Cea care urma sa se ocupe de „siesta” mea, Ildi, asa cum spunea ecusonul, ma invita la masaj. Curioasa din fire, o intreb: „Si ce efecte are acest tip de masaj?” „E pentru slabit” raspunde ea. Gandesc: „Si-mi faceti mie acest masaj la 52 de kg si 1,75 inaltime?? Oare chiar am nevoie?! ” Am facut ochii mari, si am ridicat intrebator din spranceana. Ildi la fel. Au urmat cateva momente care mie mi s-au parut zeci de minute in care aruncam cu sprancene ridicate una in alta. Stateam imobile una in fata celeilalte, asemeni faimoasei scene din Matrix. Keanu Reeves s-ar fi inspirat serios, poate chiar si Jackie Chan. Cu ego-ul in loc de scut, imi zic: „Eu sunt clienta, eu trebuie sa am castig de cauza!” Dar n-a fost sa fie asa. Dupa un timp, am constientizat penibilul situatiei si pe undeva si egoismul meu. L-am si vazut pe Schwarzenegger cu un ton amenintator: „Hasta la vista, baby!” M-am resemnat cuminte si m-am asezat. Mi-am adus apoi aminte de cea mai frecventa exclamatie auzita vreodata: „Vai Oana ce slaba esti!” Pentru pima oara aceste cuvinte imi provocau o usurare de neexplicat.

Ma trezesc intinsa pe burta pe o masa cu fata intr-o parte decupata a mesei de masaj. (Daca exista vreo denumire ale acestor detalii materiale dintr-un astfel de salon, imi cer scuze, nu mi le-am insusit.) Doar un prosop alb ma proteja de Ildi. Ea incepe. Eu, cu fata in jos, fixez pardoseala. Gresie maro cu dungulite. Unite, ele formau un romb. Dupa ce am aflat numarul tuturor romburilor care erau in preajma mea, am inceput sa numar placile de gresie. Mi-au iesit vreo 27. Mai departe de atat nu aveam vizibilitate. Imi intra apoi in vizor pantofii lui Ildi, care incepea sa se agite in jurul meu. „Are numarul 37-38” imi zic. Ildi se indeparta de mine pentru un timp, iar cand veni, aduse cu ea un arsenal de pietre „vulcanice” – atat am putut afla despre ele. Ildi era zgarcita in explicatii. Imi fac curaj si intreb totusi ce efect au. „Va fac bine” raspunde Ildi agasata. Ochii mei luara iar dimensiuni astronomice. Gandesc: „Hmm... Poate data viitoare voi incerca un tratament care imi face rau, sa vedem ce iese...” Ildi continua sa isi faca treaba, fixa pietrele pe spatele meu, iar eu... eu priveam din nou gresia. Cu numaratoarea terminasem adineauri, ce mai era de facut?! Brusc, imi vine in minte romanul „Ma numesc Rosu” a lui Pamuk pe care l-am lasat acasa citit pe jumatate. „Ce bine mi-ar prinde cartea asta aici!” imi zic. Vedeam deja cartea pe gresie. Dar aparuse o problema: cum as fi putut intoarce paginile? Hmm... cartea are vreo 4 cm grosime, citita pe jumatate 2 cm. Evident, mainile nu imi ajungeau pana jos incat sa pot intoarce paginile. Oare ce solutie sa gasesc? Incerc apoi sa imbratisez masa de masaj, imaginandu-mi ca as putea tine cartea cu ambele maini sub masa. Ghinion! Masa era prea lata, mainile mele prea scurte. Imi ridic putin capul cautand obiecte din jur pe care sa le fi putut pune ca suport pentru carte. Insa toate erau fie prea inalte fie prea mici. „Oare nu s-a gandit nimeni la un astfel de dispozitiv?” Strang nesatisfacuta din buze. Zambesc. Absurditatea gandurilor mele ma amuza. Incep sa zambesc larg, apoi incep sa rad. Rasul se transforma in chicoteala, iar pietrele incepeau sa se miste pe spatele meu. „Imi cer scuze, ma amuz singura!” ii spun lui Ildi. Ea raspunde: ”Si altele patesc la fel. Asta e prima etapa.” Spusele lui Ildi m-au facut sa rad aproape nebuneste. Gandesc: ”Oare toate se gandesc la Pamuk in timp ce stau la masaj sau o fi efectul pietrelor „vulcanice”?!" Ma ridic fara sa iau in calcul pietrele care au inceput sa cada zgomotos de pe mine, lovind faimoasa gresie si ii spun: „Nu va suparati, nu cred ca sunt pregatita pentru etapa urmatoare!” Ildi se precipita evident nervoasa sa culeaga miraculoasele pietre, in timp ce eu ma indrept amuzata si nepasatoare spre cabina de schimb. Nu-mi doream decat sa ajung mai repede acasa. Nu apucasem sa ma imbrac, cand aud sunetul perdelei. Cineva o trasese fara sa intrebe ceva si fara ca eu sa am timp sa fac vreo miscare „defensiva”. Am ramas socata, nemiscata, cu privirea in jos, asteptand ca persoana aceea sa dispara, eventual sa fi disparut si eu. Dar asta nu era posibil. Deodata, toata veselia mea se transformase intr-o jena de nedescris, ego-ul meu tocmai primise o palma, pe undeva, binemeritata. Perdeaua era insa demult trasa inapoi, inainte ca eu sa imi revin. Intr-un final mi-am facut curaj si am iesit din cabina. Am salutat personalul, i-am multumit si am iesit. Fac cativa pasi si incep sa ma gandesc ca Ildi putea sa intrebe daca e ocupata cabina, stiind ca eu ma indreptasem acolo. Ma opresc apoi strafulgerata de un gand taios: uitasem sa platesc. Oh, iar trebuia sa dau ochii cu cea care imi rapise o ora inutila din zi si fata de care simteam inca o oarecare umilinta amestecata cu insatisfactie fata de servicii. Imi zic: ”Ei, ce mai conteaza una-n plus?!” Ma imbarbatez, indreptandu-ma spre usa salonului cu un zambet, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. „Am uitat sa platesc!” ii spun lui Ildi. „A fost platit in avans dar ar trebui sa platiti pietrele” zice Ildi pe un ton acru. „S-au deteriorat?” o intreb panicata. „Da. Si nu avem altele.” Ma simteam ultimul om de pe pamant. Imi era rusine de Ildi, de mine si de gandurile mele. Platesc, salut si ma indrept spre iesire. Inainte sa ajung la usa, intorc putin capul si vad sala din care tocmai iesisem eu de la masaj. O alta clienta era intinsa pe masa pe care statusem eu, cu pietrele „minune” pe spate. Care va sa zica pietrele existau!

Mii de intrebari ma bantuiau cu privire la cauza nefericitei intamplari. O fi lipsa de sincronizare, eu nefiind dispusa unei astfel de experiente considerand ca nu am neaparata nevoie, ori Ildi a lipsit de la cusrurile de instruire. Cum altfel se explica lipsa mea de relaxare si toate gandurile care nu ma lasau sa ma bucur de ceea ce ar fi trebuit sa ma lase... fara ganduri. Eu am gandit, poate prea mult.

Mai tarziu, am luat cartea lui Orhan Pamuk si am petrecut o dupa masa dintre cele mai placute. M-am simtit in sfarsit relaxata, linistita, preocupata de ceva ce ma captiva. Asta pentru ca Pamuk stie sa isi respecte cititorii.

Azi

2009-12-01T11:03:00.000+02:00

Ciprian Porumbescu - Balada pentru vioara si orchestra
Asculta mai multe audio Muzica

Fluturii care danseaza

2009-11-28T21:11:00.000+02:00

@ 100ro

Pajistea verde abunda de lumina, flori minuscule, multicolore. In jur, copacii sunt martorii petalelor care se deschid cu fiecare licarire a zorilor iar brazii, cu demnitatea lor, urmaresc mijit fluturii. Dansul acestora, ametitor si suav, insufleteste coltul de natura prin culoarea deloc pastelata, prin miscare si frumusete.

Deschid ochii. In fata mea, ringul de dans. Minunea continua. Fluturii danseaza in continuare. Aici, ei se numesc dansatori. In ring, timpul si spatiul au incetat sa mai insemne ceva.

Lumea dansului sportiv. O padure de suflete unite de emotie. Dansatorii traiesc emotia implinirii, dansul fiind expresia comunicarii lor. Parintii ori bunicii, acele suflete de dupa cortina, vrednici sustinatori neconditionati, au devenit purtatori firesti ai pumnilor stransi, a ochilor inlacrimati si a vocii tremurande. Publicul, fara s-o stie, este cel mai aspru judecator. Manati insa de magia care se desfasoara in fata lor, zambetele lor ii obliga pe arbitri sa ia deciziile. Competitia nu mai exista insa demult, cam de atunci de cand muzica a inceput sa cante si fluturii si-au inceput dansul. Nici o emotie nu este mai puternica, nici o lume nu este mai frumoasa! Pentru un dans, cu totii au format un peisaj, un intreg.

In spatele cortinei se afla insa o poveste putin stiuta, departe de reflectoare, de aplauze si de stralucire. O lume plina de eforturi, de cazaturi, copilarii trudite. In culise, conversatiile copiilor dansatori sunt dintre cele mai serioase: rezultate, figuri de dans, mici repetitii, costume. Maturitatea lor este tradata si de puterea asumarii greselilor. Sunt oameni maturi ascunsi in trupuri de copii.

Varste si pregatiri diferite, varietate de cutume, experiente dintre cele mai diverse, toate acestea se regasesc in lumea celor care iubesc dansul. O proiectie a dansului sportiv peste toate aceste criterii, care impartasesc aceeasi indarjire de a-si invinge propriile limite.

Ringul emana fascinatie. Fetele, prin frumusetea lor, par printese scoase la lumina din castelele in care au fost intemnitate de vreun balaur malefic. Baietii, printr-o eleganta specifica, devin adevarati gentlemeni, ridicandu-se la nivelul frumusetilor de care sunt responsabili.

Dansatorii isi creeaza astfel propria poveste, al carei final este fara doar si poate fericit. Nimic nu poate rapi magia dansului, caci ringul, acest taram fermecat amana orologiul sa anunte venirea miezului noptii, dansul Cenusaresei continuand vesnic.

Cotidian. Robie, frica, frustrare, nebunie sau insuficienta personala?

2009-11-26T18:54:00.000+02:00

Daca sfarsitul lumii nu ar veni pe 21.12.2012 as ramane cu o mare dezamagire. De ce ar mai continua? Unde sa ajungem? Noi, oamenii, am luptat de mii de ani sa evoluam, sa ne dezvoltam resursele, sa ne depasim conditia. Pe undeva, am reusit toate astea. Ba chiar am reusit sa trecem de normalitate. Am facut-o mascarada. Oamenii au ajuns astfel fie farsori fara s-o stie, fie spectatori la o parada de clowni. „Ciudati” au ajuns cei carora nu le vine nasul rosu ori cei pentru care papucii colorati si extra lungi sunt o povara... si cei mai rezervati, carora „pestriteala” specifica circului le da dureri de cap.

Consider ca eu nu mi-am gasit inca rostul in lume. Dintr-un motiv sau altul, familia, locul de munca, caminul nu imi sunt suficiente. Un soi de discomfort, o neimplinire ma pandeste din cand in cand, amintindu-mi de propria insuficienta. Haos. Un haos care se vrea organizat. In institutii, guverne, dogme si imbranceli sociale. Un cerc vicios a carei fereastra se lasa mult dorita. Unii au impresia ca o gasesc si poate chiar fac asta, dar pentru mine in spatele perdelei se afla tot peretele. Ii invidiez uneori pe cei care isi gasesc linistea intr-o situatie materiala, intr-o familie, o gradina, o floare. Alteori mi se par superficiali. Insa tocmai superficialitatea asta perpetua ma face sa-mi dau seama de cat de mult urasc clownii. Ma proclam „ciudata”.

Obisnuiam sa cred in minuni. Undeva, in naivitatea mea indestructibila inca mai cred. Am purtat razboaie cu naivitatea. Ceva batalii am reusit totusi sa castig. A venit apoi o vreme in care viata mea a fost invadata de niste incercari cumpana. Fiind epuizata sufleteste, naivitatea a luat ea masurile de rigoare si m-a ajutata sa ies la liman. Din acel moment, am acceptat-o ca unic aliat.

14 ani. Cursuri de vara. Profesorul ne propune sa scriem trei intrebari la care am dori sa primim raspuns. Orice intrebari. Relatarile mele: 1. As vrea sa stiu ce gandeste Dumnezeu. 2. Care este viitorul omenirii? 3.Cat din istorie este adevarat. Profesorul mi-a spus atuci ceva ce mi-a ramas ca un ecou: „Tu vei trai pentru ceilalti. Daca nu, vei fi complet nefericita!” In disperarea sau frica de fatalitatea „destinului”, am inceput sa iau masuri. Tarziu, ce-i drept! Sper ca ele sa se materializeze in cel mult un an, altfel imi iau masuri pentru costum. Costumul de clown.

Presiune, opresiune, silnicie. Nu cred in visul american, urasc comunismul cu atat mai mult democratia prefabricata. Lipsa unei constiinte civice, constrangerile sociale, economice, asa zis morale se exercita asupra lucrurilor marunte, cotidiene, inlantuindu-se asupra deciziilor de orice fel. Lipsa de libertate, asta e! Urmeaza era cipurilor. Viol in masa!

Romania. O iubesc mult! Chiar o iubesc! Am mai spus asta. Dar am ajuns in acel stadiu in care, pentru a se realiza ceva, altul trebuie sa poarte pene pe fund. Da, pene pe fund! Cei care il urmaresc pe Mircea Badea stiu despre ce vorbesc. Poate daca Badea nu ar fi lansat provocarea, autostrada nu era gata pe 1 decembrie. Tind sa cred ca a fost totusi o ambitie finalizarea lucrarilor. Si daca ne-am aduna mai multi sa purtam penele „umilintei” se vor infaptui mai multe? Daca da, atunci ar merita sa trecem peste orgolii. Orgoliile noastre, ale oamenilor de rand, nu ale mogulilor. Dar e oare nevoie sa ne transformam in pasari, respectiv clowni ca sa avem o tara civilizata?

Refugiul. Al meu e tot Dumnezeu. Al lor care e?

Dido - Life For Rent
Asculta mai multe audio Muzica

No need to run and hide...

2009-11-25T01:57:00.000+02:00

Lara Fabian - Wonderful life
Asculta mai multe audio Muzica

Lara Fabian - Je t'aime
Vezi mai multe video din Muzica

Despre Ei si despre Ele

2009-11-23T19:12:00.001+02:00

@ http://100ro.blogspot.com

Incep prin a spune ca nu am inteles niciodata rivalitatea dintre barbati si femei. Cu totii avem calitati si defecte; doar suntem oameni, nu? Dar dimensiunile exagerarilor cu care se ataca „bandele” sunt iesite din comun.

Ceea ce urmeaza sa spun s-ar putea sa imi atraga muuulte comentarii negative din partea... femeilor! Si eu sunt femeie, dar... cred si am crezut dintotdeauna intr-o superioritate a barbatului. Atat fizica, prin forta si rezistenta, cat si intelectuala. Da, intelectuala! Luata pe global, da!

Cred ca am demonstrat deja ca nu sunt o feminista, dar ca sa le linistesc pe „suratele” mele, am sa le spun ca nu sunt de acord cu luatul „la misto” ori cu descriminarea femeilor. De exemplu, este o anumita emisiune pe un anumit post, in care grupuri de cate doua femei trebuie sa ghiceasca raspunsuri la intrebari de cultura generala. Nu stiu cat este sau nu regizat din aceasta emisiune, dar este de neconceput sa razi, sa te strambi, aratand ca ele sunt mai mult sau mai putin inteligente. Caci acesta este conceptul emisiunii!

Cat despre discriminare... as putea sa va povestesc inca 17 postari de acum inainte, caci am trait pe pielea mea suficiente. Eu am parul cret, lung, sunt slaba si inalta. Aveti idee ce handicap e asta? Nici nu va puteti imagina! Stiti cum este sa mergi intr-o institutie cu un anumit scop, fie el cat de mic, chiar sa iti fie eliberata o simpla chitanta si sa fi intampinata de un barbat a carui privire spune „Ce i-o mai trebui si la asta? Las’ c-o aman, ce stie ea despre documente?!” Asta se intampla pentru ca de obicei nu dispui de timpul si situatia necesara pentru ca celalalt sa te cunoasca cu adevarat si sa iti faci cunoscute intentiile. Daca mai spun cuiva ca in adolescenta am facut si cursuri de modelling, imi sap groapa singura sau imi dau foc la valiza, cum s-ar spune. (Voua v-am spus-o pentru ca sunteti prietenii mei, sper sa nu ma desconsiderati si voi din cauza asta!:) )

Cu toate astea, nu pot sa ii invinovatesc pe barbati pentru asta. Si nici sa-i judec ori sa-i critic. De ce as face-o? Nu sunt nici psiholog si nici consilier marital. Si nici asa nu as avea dreptul sau cel putin nu mi-as permite. Nu prea cred in suflete pereche, desi sunt unele cupluri care imi cam dau de gandit; se potrivesc atat de bine si pe atat de multe planuri, incat par sa semene chiar si fizic. Cred insa in dragoste si in oameni care se inteleg mai mult sau mai putin bine. In orice caz, cred ca in orice relatie ar trebui sa existe dragoste, incredere si respect. Daca primele doua nu exista, ultimul element tot inseamna ceva. Defapt, in lupta asta continua dintre sexe, cred ca respectul este elementul lipsa.

Azi se vrea egalitate intre sexe. Eu cred ca ea nu va exista niciodata. Motivul? Tocmai elementele mentionate mai sus; o femeie nu va fi nicicand la fel de puternica si la fel de inteligenta ca un barbat... parerea mea:) Faptul ca femeile lucreaza azi in marea lor majoritate tot nu imi da certitudinea ca se poate compara cu un barbat. In asta consta egalitatea? Veti spune „da,dar numai o femeie poate da nastere unui copil si doar ea ii ofera dragostea... bla...bla...” Si un barbat nu poate creste un copil cu dragoste? Nu, nu poate sa il nasca, dar in rest...

Sa presupunem ca la un moment dat am deveni egale cu barbatii. Sau chiar i-am intrece cu ceva. Ei, si? Ce am rezolva cu asta? Cred ca atunci am ajunge defapt sa ne negam feminitatea si sensibilitatea, caci in asta consta farmecul unei femei. Vreti sa ajungeti sa va deschideti singure usa la restaurant sau sa stati in picioare in autobus? Nu va opreste nimic de la asta, dar oare nu aici intervine respectul despre care vorbeam? Femeilor, bateti cuie, cititi instructiunile de utilizare a picamerelor (pick-hammer), luati lopata la utilizat daca asta va face egale cu barbatii, dar atunci nu asteptati respect, feminitate si sensibilitate, caci nu le veti avea pe toate! Fiti realiste!

Si daca am pus totul pe tava, nu ma pot abtine sa nu dau „din casa” un fapt care ma „agaseaza” psihic pur si simplu: expresia: „X este o femeie care stie ce vrea.” ...Ce inseamna asta? Cu totii stim ce vrem... si ce-i cu asta? Tine-o pentru tine! Si barbatii stiu ce vor. Toata lumea stie ce vrea. Chiar si cainele meu stie ca vrea sa manance ori sa doarma.

... in fine, m-am cam razvratit azi, desi chiar nu vreau sa supar pe nimeni. Uneori ma gandesc ca si discriminarile au loc deoarece in spatele lor stau sute si mii de exemple nefaste, iar in spatele tuturor tachinarilor atat ale barbatilor cat si ale femeilor sta defapt incercarea sau neputinta de a ne intelege, de a ne descifra cu adevarat.

Si totusi, Iubirea! :)

Inconfundabilii. Dean Martin

2009-11-18T20:33:00.000+02:00

That's Amore - Dean Martin
Vezi mai multe video din Muzica

Simona Sitarus sau pictorita care vedea cu sufletul

2009-11-17T17:29:00.000+02:00

Simona Sitarus

Iulia Hasdeu

V-ati intrebat vreodata ce vad orbii?

Exemplul Simonei Sitarus, „pictorita oarba”, asa cum o numesc unii, m-a facut pentru prima oara sa ma gandesc ca poate lumea celor care nu vad e mai colorata si cu siguranta mai profunda decat a noastra. Noi suntem conditionati de ceea ce ne inconjoara, de materialitate, de noi insine. Lumea lor insa e una libera, plina de imaginatie. Poate fi o lume mai frumoasa, nebanuita.

Chiar daca nu vedea nimic, Simona traia in lumea culorilor. Ea nu vedea. Simtea, visa, isi imagina.

Am vazut-o pe Simona Sitarus pentru prima oara la o emisiune la televizor. Atunci mi-am spus: „Fata asta va face minuni! ” Si a facut! Nu dupa mult timp ea avea sa picteze... oarba! Dragostea ei pentru pictura si fata de oameni in general a impins-o sa sfideze boala pe care a avut-o si avea sa comunice asa cum ii placea ei cel mai mult: pictand.

Dupa parerea mea, Simona a facut multe alte lucruri extraordinare. Simpla ei existenta, sensibilitatea ei, preocuparile ei, ajutorul dat oamenilor, cunostintele ei si intelegerea vietii poarta toate ceva dintr-un inedit venit parca din alta lume. Sunt convinsa ca ea a avut cu adevarat un destin pe care si l-a implinit. Spun asta deoarece cred pur si simplu ca am invatat sa identific oamenii cu adevarat valorosi.

Ar fi un cliseu sa spun ca este un exemplu, un model. Nu voi dezvolta acest subiect. O voi asemana doar cu Iulia Hasdeu si cu asta sper ca am spus tot. Si daca Iulia Hasdeu a avut aici pe pamant un castel dedicat ei, sunt sigura ca in ceruri Simona il are pe al ei... creeat din panze, pensule si culori minune. Iar in fiecare zi, mainile ei miraculoase ii dau o alta forma.

Nu imi place sa ma gandesc la Simona Sitarus ca la „pictorita oarba”. O vad mai degraba ca pictorita careia ii placea sa viseze, pictorita care vedea cu sufletul si care ne-a adus si noua fragmente dintr-o lume pe care noi doar ne-o putem imagina.

Nu as vrea sa o omit pe Aurora Sitarus, mama ei, pe care doresc sa o felicit pentru intelepciunea cu care infrunta viata.

Suntem niste simplii spectatori. Stelele care stralucesc ar trebui sa ne bucure, iar atunci cand o stea devine cazatoare, intelepciunea si sufletul nostru ar trebui sa ne apropie, pentru ca ceva din lumina ei sa ne faca si pe noi sa stralucim.

Cry

2009-11-13T11:09:00.000+02:00

Nu ma pot abtine sa nu va indemn sa ascultati "Cry". Pentru mine, aceasta melodie are o incarcatura emotionala fabuloasa. Ne indeamna sa fim uniti, doar asa putem schimba ceva. Daca mai multi artisti ar compune cantece cu un mesaj adevarat, poate lumea ar intelege mai multe si s-ar intelege pe sine mai bine. E o terapie, intreaga muzica a lui Michael este o terapie! Mai mult decat un Artist, un Om, un Geniu!

Michael Jackson - Cry
Vezi mai multe video din Muzica

"This is it" (fabulous)

2009-11-13T10:33:00.000+02:00

@ http://dono.ro/this-is-it-fabulous/

Daca eu as scrie acest blog asa cum Michael Jackson isi punea in scena spectacolele, voi l-ati manca pe paine si v-ati droga cu fiece cuvintel. Eu as avea grija ca fiecare litera sa fie pusa exact acolo unde trebuie, fiecare propozitie sa fie perfecta, fiecare fraza sa fie imbatabila. Si in spatele acestei munci extrem de minutioase, ar sta deja un cuvant care m-ar descrie simplu si obiectiv:”genial”.

Dar nu se pune problema de asa ceva in cazul meu. In cazul lui Michael Jackson, da. Deja admisesem ca-i genial, de aseara cuvantul mi-e scris cu bold in creier: GENIAL.

THIS IS IT ar fi fost fara doar si poate cel mai spectaculos show din lume in urmatorii 20 de ani. Asa cum concertul lui Michael din ‘92 de la Bucuresti putea fi comparat cu trufe servite unor porci (nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar in 92′ romanii nu prea vasusera spectacole adevarate in afara de cele de 23 august), THIS IS IT ar fi rupt, spart, tavalit tot. Ar fi impins limitele organizarii spectacolelor dincolo de limite. Ar fi fost perfect.

Ar fi avut muzica lui Michael Jackson, ar fi avut prezenta lui ( un Michael Jackson mult mai Michael Jackson decat Michael Jacksonul din anii 2000 - 2006, trasaturile ii erau refacute, zambetul ii revenise, dorinta de a bulversa si fermeca lumea era prezenta, scanteia din ochi o avea din nou), ar fi avut cei mai tari dansatori, cele mai spectaculoase costume, cele mai fantastice efecte speciale, machiaj, jocuri de lumini, efecte pirotehnice, coregrafie si tot ce mai vreti voi. Michael si echipa au ales the best of the best. This is It ar fi fost the best.

Michael Jackson avea multe belele pe cap, era absolut clar ca nu-si avea locul in aceasta lume, eu nu-l privesc ca pe un sex simbol muzical cum il privesc milioanele de fane, eu il privesc ca pe un androgin. Un fel de inger trimis pe pamant cu o misiune bine stabilita. Tu faci muzica, tu faci spectacole geniale, tu dansezi fantastic, si atat. In rest nu vei avea nimic si nu-ti vei gasi locul niciodata. Vei fi TU doar cand compui, cand canti, cand dansezi, cand esti pe scena.

Era incredibil de minutios, isi punea echipa sa repete la nesfarist o nota muzicala. Una. Pentru ca lui i se parea ca nu iese perfect. Cu o voce de copil de 6 ani timid, disciplina o armata de oameni. Multumindu-le cu respect, dupa fiecare “ordin” trasat. Acea voce abia auzita era mai mult decat suficienta, pentru ca era vocea lui. Iar el era Michael Jackson. Iar fiecare om din echipa considera ca e apogeul carierei lui sa fie atunci, acolo, si sa puna umarul la ultimul si cel mai tare spectacol a lui Michael.

Aseara ma simteam rau, eram convins ca ma ia o gripa. Si mi-a trecut. Creca Michael era Magic si muzica lui vindeca. Dealtfel Michael i-ar fi spus unei femei grav bolnave sa asculte muzica, si-i va fi mai bine. Nu stiu daca femeii respective i-a fost, dar mie imi e. M-a facut sa zambesc, sa ma pierd in muzica lui, sa-i privesc cu intelegere comportamentul total atipic. Ca si cum eu ar fi trebuit sa fiu intelegator. Trebuie doar inteles ca el nu era ca noi. Era altfel. Era un meteor cazut aici printre noi din alte lumi. A fost prea mare pentru vremea in care a aparut, pentru cei care au vrut sa-i cunoasca civilizatia, viata, opera. In cazul in care va ganditi ca scot cuvinte geniale, aflati ca ultima fraza a zis-o Garabet Ibraileanu despre Mihai Eminescu. Dar eu cred ca-i poate fi aplicata cu succes si lui Michael Jackson.

Filmul This is It s-a terminat brusc, nefiresc, brutal, asteptam sa vad lucruri si mai marete si mai grandioase. Am fost nemultimut, frustrat, deranjat. Din punctul meu de vedere trebuia sa mai urmeze ceva. Dar mi-am dat seama… Stai, asa s-a terminat si viata lui Michael Jackson!

Neaparat sa mergeti sa vedeti This is it. Chiar daca nu va place Michael, dar va plac lucrurile bine facute, profesionistii, oamenii care dau totul pentru lucrurile in care cred cu adevarat.

Sfantul Mina, 11 noiembrie

2009-11-12T14:29:00.000+02:00

@www.realitatea.net

Ziua de Sfântul Mina este numită în popor şi Ziua Tâlharilor

Credinţa populară spune că această zi este respectată şi de hoţi, dar şi de păgubiţii care îi cer Sfântului Mina ajutor la prinderea tâlharilor. Însă nu doar cei pagubiţi cer ajutor sfântului ci şi cei care vor să îndepărteze gândurile şi faptele rele ale duşmanilor.

Femeile merg la biserică în această zi pentru a duce lumânări şi le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit tradiţiei, se crede că schimbă gândurile duşmanilor.

Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele.

Tot în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.

De ce nu se mai poate?

2009-10-27T01:08:00.000+02:00

@ hhtp://reteaualiterara.ning.com

Rugămintea omului de la "mandrină"

De ce nu se mai poate ?

De ce atâta nedreptate ?
De ce atâtea rele-n totate ?
De ce la noi nu se mai poate ?
De ce la alţi-s bune toate ?

De ce nu suntem ce-am mai fost ?
De ce sunt multe fără rost ?
De ce-i din ce în ce mai prost ?
De ce atâta "preţ de cost" ?

De ce la toţi ne "ploconim" ?
De ce pe răi nu-i stăpânim ?
De ce nimica nu mai ştim ?
De ce pe hoţi nu-i mai strivim ?

De ce nu ne este ruşine ?
De ce la alţii cerem pâine ?
De ce n-avem "roi" de albine ?
De ce nu mai clădim destine ?

De ce atâta răutate ?
De ce numai cu laşitate ?
De ce se fură pe-ndesate ?
De ce atâta nedreptate ?

De ce ? De ce ? De ce ?

Puteţi da singuri un răspuns,
Avem din toate de ajuns,
Secretul nu ni s-a ascuns,
Şi nu este de nepătruns.

Secretul nu este în "Vest"
Mai face-ţi fraţilor, un test,
El se găseşte doar la noi,
Chiar dacă suntem "slabi" şi "goi"

Avem puteri, minţi luminate,
Bune şi rele, avem din toate,
Ce-i drept, avem şi laşitate
Şi mulţi "Rechini" ce sorb din toate.

Ceea ce n-avem, e mândria,
Ne-a dispărut şi omenia
Şi dragostea de România.

Treziţi-vă oameni "curaţi",
Un S.O.S. în larg lansaţi
Şi scoate-ţi ţara din "marasm",
Că moare-ncet, de-atâta "Astm".

Puteţi de aveţi moralitate
Să umpleţi "bălţile" secate,
Să relansa-ţi produsu-n toate,
E timpul, oameni buni, se poate.

Zegrean Corneliu

Cu gandul la copilarie

2009-10-22T12:41:00.002+03:00

CARMEN TRANDAFIR - Micul meu univers
Asculta mai multe audio Muzica

Doamna Toamna

2009-10-14T15:43:00.000+03:00

Azi a dat buzna peste mine doamna Toamna. Cu pretentiile ei de strangareata si nazurile de reformatoare. Vrea sa schimbe tot. Inspre bine, zice ea. Rareori se tocmeste si ne mai serveste cu putin soare. La regim insa!

Inca de cand eram copil, Toamna mi se parea destul de severa. In primul rand, incepea scoala. Jocul, vacanta, somnlul de voie ori prietenii urmau sa lase locul pentru o buna perioada de timp colegilor, creioanelor colorate, invatatoarei, clopotelului. Totul incepea sa para mai serios si eu trebuia sa ma straduiesc sa fac fata cerintelor.

O sueta cu doamna Toamna este asemenea unei vizite la psiholog. Ea te provoaca sa te interiorizezi si sa-ti adresezi intrebarile cele mai serioase despre tine, despre ceilalti, despre anul care incepe timid sa ne faca cu mana in semn de adio si se intereseaza in special de realizari. Cert e ca doamna Toamna te indeamna sa te reintorci la tine. Ratiunea si esenta sunt slabiciunile ei.

M-am intalnit cu doamna Toamna de 28 de ori pana acum. Asa ca am avut ceva timp sa o cunosc. In principiu, e la fel de fiecare data. Insa ar fi pacat sa nu recunosc faptul ca ea inventeaza si se reinventeaza. E o revolutionara neintrecuta. Face receptia tuturor florilor de pe lume iar asteptarea revenirii lor in anul care vine e presarata tot de flori. Flori de gheata. Iar daca ne e putin rece, ne inveleste cu patura de frunze ale carei culori au acoperit mult panzele multor pictori.

Ce am mai observat eu pe furis este ca pe doamna Toamna o caracterizeaza echilibrul. Tocmai de aceea nu am putut niciodata sa ii port pica. Din contra, ea m-a invatat ca sacrificiul razelor de soare va duce la noi si noi transformari fabuloase an de an.Tot ea mi-a spus ca natura este un spectacol. Asa se explica de ce fiecare schimbare a ei este o emotie!

Am asteptat-o pe doamna Toamna cu un ceai in dreptul ferestrei. Ea m-a vazut din departare si a trimis un stol de randunele intarziate sa ma intrebe daca imi palce noua ei rochie. "E fabuloasa!", i-am zis! "Mai colorata ca niciodata! Esti frumoasa doamna Toamna!"

Cluj. Mostly Divine

2009-10-03T21:27:00.000+03:00

Des pieces de resistance

2009-09-26T03:15:00.000+03:00

DEAN MARTIN - That's Amore

FRANK SINATRA - Fly me to the moon

"Des pieces"pentru nostalgici.

Pentru micii boemi.

Pentru cei care tin inca de un clasic mai mult sau mai putin definit.

Pentru cei care adora din cand in cand sa evadeze din repetitiva muzica contemporana.

Pentru cei care inca se identifica cu ceva din euforia anilor '50.

Enjoy!

SFANTUL MUCENIC FANURIE, GRABNIC AJUTATOR CELOR IN NEVOI

2009-09-19T11:52:00.001+03:00

@ http://adriana-dardindar.blogspot.com

In anul 1500 d.Hs, intr-o pestera, cativa pastori au gasit moastele Sfantului Mucenic Fanurie, avand pe piept o piele de dobitoc pe care era scrisa viata sa...de retinut o scurta intamplare:

Acesta, copil fiind, cu inca 12 frati, ramane la 12 ani fara tata...mama, pe care o considera o sfanta, noaptea dansa intr-o carciuma...copilul afla si cu durere in suflet o striga, in timp ce aceasta tocmai dansa plangand...auzindu-i vocea, mama cade la pamant si moare.

Viata, plina de sfintenie pe care a trait-o pe pamant pana la 19 ani, ii aduce, pe langa darul de a imblanzi fiarele si de a vindeca muti si surzi, si cel mai mare dar, in ceasul mortii primind raspuns de la Dumnezeu la o mare rugaminte: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Acestea zic, sa fie spre iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa" si atunci s-a facut un tunet din cer si s-a auzit glasul Domnului astfel: "Fie Fanurie dupa cuvantul tau si tot cel ce te va chema pe tine in ajutor sa fie ascultat de mine si tu vei fi ajutorul celor in nevoi"

In anul 2007, in Duminica Pogorarii Sfantului Duh, Prea Sfintitul Calinic sfinteste la Campulung Muscel, un paraclis aflat intr-o cladire din lemn, in care a functionat pana acum 3 ani o crasmă. Parohia unde se gaseste acest paraclis, il are ca ocrotitor pe Sfantul Mucenic Fanurie. Preotul care slujeste la paraclis se numeste Ionut Popescu.

In anul 2008, la 16 septembrie (Sf. Mare Mucenita Eufemia, Sf. Mucenita Meletina) pe blogul lui Laurentiu, este postat un articol referitor la Sfantul Mucenic Fanurie.

In ziua de 27 iulie 2009 (Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon), in biserica Sfanta Vineri-Berceni, dupa ce am citit "Imnul Acatist la Rugul aprins al Maicii Domnului", (fara sa stiu de la inceput, locul unde am stat cand am citit imnul acatist, este chiar in dreptul frescei cu Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon) am vazut in biserica, picturile cu Maica Domnului, cu Sfanta Ecaterina si cu Sfantul Mucenic Fanurie (m-a impresionat tineretea lui si mi-am propus sa aflu mai multe despre el; ajunsa acasa, rutina zilnica mi-a schimbat hotararea).

In ziua de 2 august 2009 (Duminica Inmultirii painilor), dupa slujba Sfintei Liturghii la care am participat la biserica Sfanta Ecaterina, paraclis al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, am primit de la mama Xeniei, icoana Sfantului Mucenic Fanurie. Aceasta a primit-o de la un calugar de la Manastirea Posaga si dorind sa-mi faca un dar, a ales dintre icoana cu Sfanta Mucenita Sofia cu fiicele sale si icoana Sfantului Mucenic Fanurie, pe cea de a doua, gandindu-se ca eu nu am copii.

In ziua de 3 august 2009 (Cuviosii Isachie, Dalmat si Faust; Sfanta Salomeea Mironosita) la ora 11.52 am postat pe blog cum a intrat acest sfant in casa si inima mea...la ora 1.08 pm, deci la aproximativ o ora dupa postul meu, pe blogul lui Laurentiu, parintele Ioan (Ionut) Popescu, de la Camulung Muscel, posteaza un mesaj prin care solicita ajutor pentru construirea bisericii, paraclisul devenind neincapator in timpul slujbelor....la ora 15.23, Maria, autoarea altui blog, imi lasa un comentariu in care include si adresa spre blogul de unde a preluat reteta pentru turte....acest blog, este chiar blogul lui Laurentiu..in acest fel, am aflat despre parintele Ioan...l-am contactat telefonic, i-am spus despre intamplarea mea si i-am promis ca voi posta pe blogul meu mesajul domniei sale. Am aflat ca parintele Ioan are 27 de ani si 3 copii: Maria, Fanurie si Serafim si ca doreste ca pe langa biserica sa construiasca si un asezamant, care sa gazduiasca 10 copii nevoiasi.

In data de 6 august 2009 (Schimbarea la Fata a Domnului), dupa slujba, m-am intors la biserica unde am vazut icoana (mi-a fost teama sa nu fie o confuzie)...am mers la locul unde credeam ca este...acolo este pictata Sfanta Xenia, nume purtat si de fetita prietenei mele, cea care mi-a daruit icoana...Sfantul Mucenic Fanurie (27 august), fiind pictat in imediata apropiere, pe unul dintre stalpi. Vecin de stalp, il are pe Sfantul Prooroc Ilie (20 iulie)...vecin de calendar, il are pe Sfantul Mucenic Adrian (26 august)...m-au izbit aceste invecinari, pentru ca pe mine ma cheama Adriana si uneori mi se mai spune si Ilie sau Iliuta.

In data de 7 august 2009 (Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla) m-am reintors si am fotografiat icoanele sfintilor cu care Sfantul Mucenic Fanurie se vede zilnic in aceasta biserica...am avut impresia ca toti sfintii din rugaciunile mele erau prezenti acolo...toti sfintii fotografiati imi sunt foarte aproape de suflet...incepand cu sfantul Antonie cel Mare, al carui acatist l-am citit cativa ani in fiecare zi de marti si ajungand la Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla.

Pe blogul lui Laurentiu, unde a postat parintele mesajul, scrie asa: "Prietenilor dragi, Ileana şi Adrian, pelerini in Rhodos pe urmele Sfântului Fanurie" si "Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!"...prin mama Xeniei, Sfantul Mucenic Fanurie, vecin de calendar cu Sfantul Mucenic Adrian...vecin in biserica Sfanta Vineri -Berceni cu Sfantul Mare Prooroc Ilie, m-a determinat sa ma alatur si eu acestei fapte.

Nu cred ca toate aceste mici amanunte sunt intamplatoare; cred ca le genereaza Acelasi Duh Sfant care face sa se miste tot Universul, altfel cum toti cei despre care am vorbit si inca multi altii, avand in vedere credinciosii de la Campulung, fara sa ne cunoastem, ne-am strans in jurul unui sfant?!... si mai cred ca sunt minuni zilnic, la tot pasul, pe care insa noi nu le vedem, pentru ca suntem prea grabiti.

Daca vom invata ca toti sfintii, in biserica, sunt acoperiti de dragostea Maicii Domnului si indrumarea Fiului Sau si vom proceda la fel si noi in fiecare zi, terminarea bisericii de la Campulung Muscel, ce are ca ocrotitor pe Sfantul Mucenic Fanurie, va fi posibila poate mult mai repede decat au sperat credinciosii de acolo si poate prin milostivirea lui Dumnezeu, vom capata si noi, precum sfintii, raspuns bun la Judecata de Apoi.

Daca ai avut rabdare sa citesti ce am scris, ingaduie-mi sa te rog ceva: gandeste-te la tine, rugandu-te mai intai sa-ti lumineze Dumnezeu mintea...chiar daca ai ratat postul Adormirii Maicii Domnului, gandul tau sincer, ca o mica rugaciune, iti va fi ascultat si-ti va pune la indemana doua mari daruri...lacrimile si spovedania...nu le ocoli...singura saracie pe care ne-o doreste Dumnezeu, este cea de pacate...in schimbul ei ne daruieste numai bogatie...tot ce avem nevoie ca sa fim fericiti primim inca din viata de aici cu conditia de a lasa deoparte orice grija si de a ne incredinta gandurile, faptele si toata viata noastra in Mainile Sale.

Ii multumesc Bunului Dumnezeu, pentru toate clipele grele din viata mea si la fel ca Sfantul Mucenic Fanurie, Il rog si eu sa ierte pacatele neamului meu si ale familiei mele...cu bucurie, simt ca pe ale mele le-a iertat de mult si le iarta de fiecare data, incepand din clipa cand cu durere in suflet si cu lacrimi ce nu se mai opreau, mi-am doborat mandria si mi le-am spovedit duhovnicului meu, unul din cei doi stalpi principali ai vietii mele.

Am scris toate acestea, dupa ce am cerut binecuvantare de la parintele meu, avand convingerea ca este datoria mea de crestin ortodox, sa nu pastrez doar pentru mine ceea ce mi s-a intamplat.
Doamne, ajuta!

SOLIDARITATE INTRE CRESTINI II

2009-09-19T11:45:00.001+03:00

@ http://adriana-dardindar.blogspot.com/

"ESTE NEVOIE DE AJUTOR PENTRU O BISERICA CE SE CONSTRUIESTE LA CAMPULUNG MUSCEL, IN PAROHIA SFANTUL MUCENIC FANURIE, CU HRAMUL POGORARII SFANTULUI DUH.

ACEST SFANT ESTE GRABNIC AJUTATOR CELOR CE IL CHEAMA LA NEVOIE; O DOVADA VIE A ACESTUI FAPT ESTE CA SI IN ZILELE NOASTRE SFANTUL A RASPUNS RUGACIUNILOR CREDINCIOSILOR DE LA CAMPULUNG MUSCEL, CARE II CITESC ZILNIC ACATISTUL, FACAND ASTFEL POSIBIL CA OAMENI CARE NU SE CUNOSC SA CONTRIBUIE TOTUSI, FARA A STII DE LA INCEPUT DESPRE CE ESTE VORBA, LA REALIZAREA ACESTEI CONSTRUCTII.

PREOTUL PAROH IONUT POPESCU POATE FI CONTACTAT LA NR. DE TF: 0728-945-658

POTI AJUTA SI TU ALEGAND UNA DIN URMATOARELE VARIANTE:

DONEAZA IN CONTUL DESCHIS LA BRD SUCURSALA GRUI COD IBAN RO 21BRDE030SV78576230300 PAROHIA SFANTUL MUCENIC FANURIE;

DONEAZA FOLOSIND UN MANDAT POSTAL TRIMIS LA ADRESA: PREOT POPESCU IONUT, STRADA GRUIULUI NR.67, BLOC P12, SCARA A, APARTAMENT 11, LOCALITATEA CAMPULUNG MUSCEL JUDETUL ARGES;

DONEAZA MATERIALE DE CONSTRUCTIE;

PROMOVEAZA ACEST MESAJ PE BLOGUL TAU SAU PE ORICE ALTA CALE
DACA VREI SA AFISEZI PE BLOGUL TAU BANNERUL CU SFANTUL MUCENIC FANURIE, TE ROG SA-MI TRIMITI UN EMAIL LA http://adriana-dardindar.blogspot.com/adriana.dardindar@gmail.comPENTRU A-TI TRIMITE HTML-UL.

ROAGA-TE CATEVA MINUTE ZILNIC, LA ORA 22.00, INCLUZAND SI ACATISTUL SFANTULUI MARE MUCENIC FANURIE.

PARTICIPA IN DATA DE 27 AUGUST 2009 (DE ZIUA SFANTULUI) LA HRAMUL BISERICII DIN CAMPULUNG MUSCEL.

DUPA CUM BINE STITI, TOTI CEI CARE AJUTA LA CONSTRUIREA UNEI BISERICI SE NUMESC CTITORI SI SUNT POMENITI LA SFANTA LITURGHIE.

FIE CA ACEASTA LUCRARE CARE SE SAVARSESTE CU BINECUVANTARE, SA FIE SPRE POMENIREA MAMEI SFANTULUI MUCENIC FANURIE SI SA STRANGA IN RUGACIUNE CAT MAI MULTI CRESTINI, BUCURANDU-NE CA IN ACESTE VREMURI, DUMNEZEU NE-A STRANS PE TOTI INTR-O FAPTA BUNA.DOAMNE AJUTA!"

SOLIDARITATE INTRE CRESTINI I

2009-09-19T11:37:00.001+03:00

@ http://adriana-dardindar.blogspot.com

Sfantul Mucenic FANURIE, este grabnic ajutator celor ce il cheama la nevoie.O dovada vie a acestui fapt este ca si in zilele noastre, sfantul a raspuns rugaciunilor credinciosilor de la Campulung Mucel, care ii citesc zilnic acatistul, facand astfel posibil ca oameni care nu se cunosc, sa contribuie totusi, fara a stii de la inceput despre ce este vorba, la realizarea acestei constructii

Te rog, dupa ce citesti cele scrise in fisierul atasat, sa te gandesti daca nu poti ajuta si tu,chiar si prin simpla instiintare a celor pe care ii cunosti, despre toate acestea, trimitand e-mailul mai departe.

PREOTUL PAROH IONUT POPESCU POATE FI CONTACTAT LA NR. DE TF:
0728-945-658

CONTUL DESCHIS LA BRD SUCURSALA GRUI COD IBAN RO 21BRDE030SV78576230300 PAROHIA SFANTUL MUCENIC FANURIE;

MANDAT POSTAL TRIMIS LA ADRESA: PREOT POPESCU IONUT, STRADA GRUIULUI NR.67, BLOC P12, SCARA A, APARTAMENT 11, LOCALITATEA CAMPULUNG MUSCEL JUDETUL ARGES;

Daca, la fel ca si mine, simti ca ti-a ajuns in inima, acest sfant, nu ezita sa ii citesti viata si acatistulViata sfantului http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/73089-sfantul-fanurie-viata-si-patimirea si acatistul http://www.crestinortodox.ro/acatiste/67066-acatistul-sfantului-fanurie.

Aici gasesti mesajul postat de parintele Ioan http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/09/16/acatistul-sfantului-fanurie-ajutorul-celor-in-nevoie/

Doamne, ajuta!

Vreau sa va conving ca:

2009-09-17T02:36:00.001+03:00

@ http://adriana-dardindar.blogspot.com

http://ai-suflet-bun.blogspot.com/

si sa va invit sa imi fiti colegi si prieteni in Clubul

http://adriana-dardindar.blogspot.com/search/label/CLUBUL%20DARDINDAR

As vrea sa va scriu despre fiecare copil pe care l-am intalnit saptamana trecuta, la Budimex...fiecare copil cu povestea lui...fiecare copil cu sau fara mamica lui langa el...fiecare copil, dincolo de diagnosticul care parca il eticheteaza...chiar ma gandesc sa nici nu mai scriu diagnosticul...in primul rand pentru ca sunt niste denumiri care mie imi fac parul maciuca si in al doilea rand pentru ca eu refuz sa ii vad pe acesti copii ca pe niste oameni bolnavi...pentru mine sunt niste copii curajosi, de la care noi avem multe de invatat...va spun doar atat...pentru o perioada sau mai multe, acesti copii sunt cazati la Budimex, la oncologie sau pediatrie...au zile si bune si rele, dar atunci cand zilele sunt bune, nu se cramponeaza de cele rele...rad...se joaca...deseneaza...lipesc hartii colorate....fac bratari...citesc...sunt copii...

Atunci cand intr-o familie apare o boala, fie ea cat de mica, apar si probleme colaterale: mama trebuie sa stea mai mult cu copilul la spital...unii tati, mai slabi de inger, se sperie de noua situatie si se pierd cu firea...sa ne rugam pentru ei, cred ca ar fi de mare folos...din nou mama trebuie sa stea mai mult prin spital cu copilul bolnav...la intoarcere afla si ca nu prea mai e nevoie de ea la serviciu...din nou mama si copilul stau prin spital...rudele si prietenii (nu generalizez, dar de multe ori se intampla asa) nu mai suporta atata suferinta si incet, incet evita familia copilului bolnav...si atunci, mama si copil sau tata si copil ( sa nu ne amagim ca doar barbatii sunt slabi de inger) se trezesc ca traiesc prizonieri in propria lor viata...spitalul devine a doua casa...personalul medical, a doua familie...necunoscutii se transforma in unchi si matusi pentru copii.

Asta vrea sa faca Clubul Dardindar...sa va transforme din bloggeri scriitori /cititori in unchi si matusi pentru o perioada lunga sau scurta pentru niste copii, fie ca sunt bolnavi si atunci au si mai mare nevoie de noi, fie ca sunt sanatosi dar acum in perioada de criza, parintii lor o duc un pic mai greu...daca nu sunteti egoisti, va puteti invita si prietenii in acest club...eu asa am facut si nu mica mi-a fost bucuria, cand in loc de un nepot m-am ales cu vreo patru pana acum...in plus aceasta actiune, a legat si mai mult relatia dintre mine si prietenele mele.

Acum suntem la faza de organizare...fiecare nepot va avea pagina lui...Maria ma ajuta cu bannere....eu o ajut pe Isabela, ma duc din cand in cand pe la copii...afland de la mine despre ce este vorba, s-au oferit deja Oana, Ioana, Simona si Elena...primul nepot, Stefanel a cucerit deja cateva inimi (cei care am aflat de la Isabela despre el)...eu zic ca e posibil sa facem acest club viabil...orice e binevenit...tot ce va rog, pentru inceput e sa imi lasati un comentariu la pagina copilului pe care vreti sa il ajutati...am invatat in cateva zile de la Isabela ca daca te organizezi bine, nu e nevoie sa te intalnesti de zece ori cu cineva, pentru a iesi o treaba buna.

Atunci cand e nevoie de ceva anume, va voi anunta, si titlul postarii va fi "Anunt important".

Acolo unde este posibil, legatura o veti tine cu mama copilului.

In rest, stiti cum e, cand esti in spital, orice e bine venit...ideea e sa nu ne ingramadim cu totii la un singur copil...va mai amintiti probabil din copilarie, cum era cand fratele mai mic primea ceva si noi nu...acesta este motivul pentru care va rog, sa va inscrieti, ca sa zic asa, la ce copil vreti sa va fie nepot.

Voi tine si un jurnal de voluntar, nu pentru a ma mandri ci pentru a va inspira din actiunile mele.

Ce ma mana la acest drum?...biciul...glumesc...am fost si eu copil, la 10 ani m-am pricopsit cu un R.A.A...am fost internata la spitalul de copii Calarasi (nici nu cred ca mai exista acumt acest spital) trei saptamani...eram la etajul 1 si trecea tramvaiul 14 prin fata spitalului...plangeam zilnic si imi faceam planuri de evadare...ma gandeam cum sa ajung pe platforma tramvaiului cand acesta oprea la stop...nu stiu de ce parintii nu aveau voie in spital (poate era carantina) si tata venea zilnic si statea de vorba cu mine in fata geamului (mama era si ea internata la alt spital)...am plans cred vreo doua saptamani...pana intr-o dimineata, cand dupa micul dejun, o doamna a venit sa faca lectii cu noi...pe urma prin vacanta dintre a 6-a si a 7-a, am sta 1 luna la un sanatoriu din Eforie Sud...plangeam, mergeam la plaja, imi era rusine ca mergem incolonati ...stateam 5 minute pe spate...5 minute pe fata...si tot asa, parca eram la rotisor...scriam scrisori dramatice alor mei...pana cand cineva a adus un proiector si sala de mese, devenea zilnic cinematograf.

Pe urma, de pe la vreo 18 ani, am inceput sa tot bat drumurile spitalelor...marcata cred de cele doua evenimente din copilarie, cum era cineva bolnav din familie sau dintre prieteni, hop si eu cu vizitele pe la bolnav...pot spune ca am antrenament in a fi un fel de mama ranitilor.

Sa va mai povestesc si despre ultimii doi ani ?! Va spun doar ideea principala...INGRIJIND CU DRAGOSTE UN OM BOLNAV, M-AM INSANATOSIT EU...cand m-a cuprins si pe mine boala, eram atat de speriata, incat tot ce imi doream, era sa ma pot ruga in continuare...ca o multumire pentru toate darurile pe care le-am primit, am inceput sa scriu pe primul blog...adriana-dardindar...pe urma am ajuns sa ma gandesc la Clubul Dardindar...pe urma l-am intalnit pe SFANTUL MUCENIC FANURIE si am inceput sa citesc de pe blogul Isabelei DESPRE TOTI ACESTI COPII CURAJOSI... si pe urma I-AM INTALNIT PE UNII DINTRE ACESTI COPII CURAJOSI.

Toate sunt motive intemeiate dar cred ca cel mai tare ma determina sa fiu voluntar, faptul ca eu, niciodata, pe drumurile mele prin spitale, nu am fost singura...fara ajutorul celor dragi, nu as fi reusit sa merg mai departe, fie ca eram pacient, fie ca eram vizitator sau ingrijitor.

Si stiti cum e...DAR DIN DAR SE FACE RAI...sa nu imi spuneti ca nu asta e si tinta voastra.

V-am convins?!...daca da, va astept la inscriere...daca nu, macar spuneti unui prieten despre acest club...sau puneti bannerele pe blogurile voastre...sau macar scrieti o vorba buna pentru unul dintre copii...sau spuneti o rugaciune pentru ei...indiferent de decizia luata, va multumesc.dACA VEI TRIMITE MAI DEPARTE ACEST MESAJ, DEJA AI FACUT O FAPTA BUNA

Once We Were There

2009-09-15T11:02:00.000+03:00

written by MICHAEL JACKSON

Before the beginning, before the violence
Before the anguish of the broken silence
A thousand longings, never uttered
Pangs of sorrow, brutally smothered

But I have chosen to break and be free
Cut those ties, so I can see
Those bonds that imprisoned me in memories of pain
Those judgments, interpretations that cluttered my brain

Those festering wounds that lingered have gone
In their place a new life has dawned
That lonely child, still clutching his toy
Has made his peace, discovered his joy

Where time is not, immortality's clear
Where love abounds, there is no fear
The child has grown to weave his magic
Left behind, his life of sorrow, once so tragic

He is now, ready to share
Ready to love, ready to care
Unfold his heart, with nothing to spare
Join him now, if you dare.

V-ati intrebat vreodata ce este smerenia?

2009-09-13T22:07:00.000+03:00

Smerenia este o libertate. Asemenea fiecarui lucru bun. Toate lucrurile cu un deosebit aport pozitiv duc in finalitatea lor mai mult sau mai putin imediata spre libertate si adevar. Eu tanjesc dupa libertate. Poate de aceea o percep in suma tuturor lucrurilor pozitive.

Smerenia. Un giuvaer. Atat de rar si de stralucitor! Cei smeriti se vor bucura la un moment dat de stralucirea lor, vor face minuni!

Smerenia presupune rabdare si incredere. Efectele ei nu se pot vedea numaidecat; ele vor iesi la iveala atunci cand cei mai putin smeriti nici nu se asteapta. Fiti increzatori in puterea nebanuita a smereniei, caci ea va sti a va rasplateasca atunci cand veti avea nevoie!

Smerenia este o dovada extraordinara de dragoste pentru Dumnezeu. Ea presupune si iertarea. Da, Dumnezeu este smerenie!

Supunerea presupune intotdeauna doua entitati: cel care supune si cel care este supus. Nu va identificati cu o victima! Nu este asa! Ganditi-va ca sunteti smeriti in virtutea viselor si principiilor voastre si nu fata de cel care pare sa va supuna!

Smerenia este un test. O persoana cu intentii negative nu ar fi nicicand capabila sa adopte o atitudine de smerenie. Eventual va mima un gen de supunere, o panda plina de miselie, pentru ca mai apoi, sa poata ataca. Este o stare de analiza, in care aceasta incearca sa va identifice punctul slab de care sa se poata mai apoi folosi. Un smerit nu este capabil de asemenea fapte.

Smerenia nu este o umilinta, o supunere de tipul sclavagismului si nu presupune penibilul. Este o atitudine perseverenta, o asumare. Un smerit nu este un sclav. Un smerit vrednic este smerit din propria-i vointa, prin prisma propriilor convingeri. Defapt, se spune ca cei cu adevarat smeriti nici nu realizeaza ca sunt smeriti.

Smerenia este cheia unui pretios cufar plin de comori: autocunoastere, incredere, dragoste, intelepciune. Este un secret scump si pretios. Un secret care nu ar avea ce sa caute printre secrete. Este la indemana oricui si totusi atat de putin asumat! Licuricii si stelele cazatoare ar putea sa se ia la intrecere cu ea in privinta raritatii.

Smerenia este si va fi mereu o batalie castigata!

O grija impartita cu altii devine mai usoara

2009-09-09T21:30:00.001+03:00

Acest articol este preluat intocmai de pe blogul http://adriana-dardindar.blogspot.com/

Incepand de ieri, pentru toti cei care au suflet bun, am lansat un blog de intalnire, pentru a ne fi mai usor sa aflam ce fac nepotii nostri; fiecare nepotel, care deocamdata va zambeste de pe bannere, va avea pagina lui, incercand sa o actualizez cat mai des.

Daca a fost posibil sa ne strangem in jurul lui Stefanel, un grup de matusi si unchi (ajutati fiecare si de prieteni), sunt convinsa ca la fel va fi posibil si pentru alti copilasi.

Traversam o perioada grea de criza, pe care daca noi cei care nu avem copii bolnavi o resimtim, ma cutremur, gandindu-ma cum o resimt cei care mai mereu bat drumurile spitalelor.

Va invit sa ne grupam, cateva persoane, fie ca suntem bloggeri sau nu, in jurul unui copilas...pentru a fi eficienti, va rog sa lasti un comentariu la pagina copilului pe care doriti sa il ajutati, sa-mi trimiteti un mail la adriana.dardindar@gmail.com pentru a va putea trimite bannerul (este si aceasta o modalitate de ajutor, promovand pe blogurile voastre acesti copii).

Tot ce ai nevoie pentru a porni la acest drum, este sa iti doresti sa faci un bine...restul vine de la sine...o sa vezi ca daca le vorbesti prietenilor tai, ti se vor alatura si ei...cate un pic de la fiecare se strange in ceva mai mult pentru nepotul adoptat.

Va invit astazi sa ii cunoasteti mai bine pe Stefanel si pe Fabian...sunt in lucru si paginile celorlati copii...caseta de urmarire a blogului este activata si o gasiti imediat sub bannerele copiilor... asadar, urmariti-ma !..daca dai clik pe urmatorul link, sigur ai suflet bun:
http://ai-suflet-bun.blogspot.com/

Va multumesc!

Despre o parte dintre acesti copii curajosi am scris aici:
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/08/copii-curajosi.html

1 august, zi dedicata mamei mele

2009-08-01T11:18:00.001+03:00

In urma cu 5 ani a fost ultima data cand 1 august a fost o zi fericita in familia mea. Era ziua mamei. De atunci insa, 1 august aduce cu el o tristete care trebuie insa indurata cu demnitate si respect.

Dar pentru ca mama este si va fi mereu langa noi si in sufletele noastre, noi continuam sa consideram ca azi este inca o zi aniversara.

Te iubim mama!

Sebastian Delia-Monica, 1 august 1948 – 15 ianuarie 2004

Fratii

2009-07-24T20:00:00.001+03:00

Despre tinerete, Maestrul Radu Beligan

2009-07-24T13:46:00.000+03:00

"A imbatrani este contariul a ceea ce se crede in mod curent. In tinerete, la vremea cand nu ti-ai definit inca optiunile, esti impovarat de greutatea traditiei si a adevarurilor cu care ai fost indoctrinat. Tanar fiind, crezi in iubirile raspandite, in cele care alearga pe toate drumurile, esti gata sa aderi la tot si la toate, cad in spinarea ta toate greutatile familiei, a traditiei, a grupului din care faci parte, a societatii.

In ceea ce ma priveste, am trait inaintarea in varsta ca pe o detasare de toate aceste poveri. A imbatrani inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute; inseamna a deveni mai usor, mai liber. Intr-un anumit sens, esti mai batran cand esti tanar si mai tanar cand esti batran. Avea dreptate Picasso cand spunea ca-ti trebuie mult timp ca sa devii tanar.

Si mai e ceva: singurul lucru care ne ingaduie sa privim fara dezgust lumea in care traim este frumusetea pe care anumiti oameni o creeaza: din timp in timp, pornind de la haos, tablourile pe care le picteaza, muzica pe care o compun, cartile pe care le scriu, spectacolele pe care le creeaza si viata pe care o traiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasa este o viata bine traita; as zice chiar ca este o opera de arta prin excelenta."