Marcel Iureş - Ca să fii rege

 Marcel Iures- Ca sa fii rege
    
  Asculta  mai multe  audio   diverse

“Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.
Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele şi niciodată mai jos.
Ca să fii rege peste flori trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii
şi mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.
Ca să fii rege peste înstelare trebuie să te aşezi printre luceferi – călător spre Orion şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără tron.
Ca să fii rege peste ape şi vânt trebuie să înveţi osanale ca îngerii şi
să le aduci pe pământ alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plângerii.
Ca să fii rege peste oameni, este mai decât toate, altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce înseamnă a iubi,
a ierta…
Dar, cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi,
atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tau.
Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos când mergi pe drumul dinspre rău spre bine.
În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hei! Grăbeşte!”

Vă mulţumesc, d-le profesor!

 Acest fragment este preluat de pe site-ul prof. univ. dr. Ilie Rad:  http://ilierad.ro/

Sâmbǎtǎ, 7 ianuarie 2012 (Sf. Ion)

* Am avut ore la ID, la anul I, un atelier de presǎ scrisǎ. Folosind ca pretext douǎ lucrǎri trimise de douǎ studente, Cristina Borşa şi Oana Mǎrgineanu, am discutat despre recenzie (Cristina a recenzat Despre îngeri, de Andrei Pleşu, Humanitas, 2003), reportaj şi interviu (Oana a venit cu un reportaj şi cu un interviu cu un funcţionar public important, din Târgu Mureş). Am publicat zeci de recenzii, zeci de reportaje, am realizat zeci de interviuri, aşa cǎ am avut ce le spune. Timp de o orǎ şi jumǎtate i-am ţinut în prizǎ. Am trǎit efectiv ceea ce le-am spus – aspecte din experienţa mea jurnalisticǎ. Studenţii au fost doar ochi şi urechi: nu au trimis SMS-uri pe sub bancǎ, nu şi-au scris bileţele, nu s-au uitat la ceas, nu au citit presa, nu au numǎrat becurile din tavan. Le-am spus ce am învǎţat eu de la D.D. Roşca, şi anume cǎ un profesor trebuie sǎ îşi trǎiscǎ ideile pe care le susţine în faţa studenţilor (când eram eu însumi student, am fǎcut un interviu cu filosoful Existenţei tragice, care s-a intitulat chiar aşa: Cu acad. D.D. Roşca, “Eu îmi trăiesc oarecum ideile, fie că e vorba de idei pe care le accept, fie de idei pe care le resping”, în Echinox, nr. 8-9, 1979.

 Vă mulţumesc, d-le profesor!