Îngenuncheaţi

 sursa foto: aici

Îngenuncheaţi! Nu, uită-te bine! Aceia nu sunt Nicolae şi Elena Ceauşescu! Nu, nu! Mai uită-te o dată! Ai văzut? Aha…da! Sunt eu şi eşti tu! Da, după 22 de ani, am ajuns a fi imaginea în oglindă a acţiunilor noastre de atunci. Cineva, nu ştim cine, ne-a întors unii împotriva celorlalţi, ne-a pus în mâini arme şi ne-a împins într-un poligon cu ţinte vii, printre care se găsea mama ta, fratele meu sau un bun prieten. Noi am tras şi pe moment a fost bine. Abia ajunşi acasă am aflat că mama, fratele sau prietenul s-au aflat în acelaşi loc de tragere şi că nu s-au mai întors. Am hotărât apoi să ne mânjim mâinile şi conştiinţa cu moartea Ceauşeştilor şi asta în urale aproape isterice de bucurie.

Genunchii noştri au atins pământul odată cu venirea primului nou regim la putere şi durează până azi, indiferent cine sau câţi s-au perindat pe la Cotroceni. Nu este vorba de politică, de cine cum este sau ce face, este vorba de încorsetarea conştiinţei noastre. Nu ştiu dacă mai suntem patrioţi, eu speram, cel puţin, să mai avem conştiinţă. Dar uită-te bine la imagine! Eu mă regăsesc în ea atât de bine încât aproape că mă simt umilită. Dar tu? După 22 de ani, cu ce te-ai ales? Primii care au îngenuncheat au fost ei, soţii Ceauşescu şi fără să ne dăm seama, am îngenuncheat odată cu ei. Suntem prizonierii propriei incapacităţi de a ne defini ca popor şi a lupta pentru asta, captivi într-o indiferenţă crasă.

Poate nici nu contează atât de mult cine este pe locul ţintaşului, cât lipsa noastră de conştiinţă. Noi purtăm cea mai mare vină cu toate că nu am recunoaşte-o prea lesne. Eu şi tu! De vină sunt eu, pentru că prefer să scriu trei cuvinte pe un blog iar tu, după ce vei fi citit aceste rânduri, vei ieşi de pe această pagină şi îţi vei pregăti cele trebuincioase pentru un nou revelion. De fapt, nici nu ştiu ce altceva am putea face. Problema este că aşa spun şi celelalte milioane de români. Departe de a idolatriza vechiul regim, la rându-i, profund defectuos, observ doar izul decadenţei pe care îl are azi, imaginea României. Şi mi-e milă; mi-e atât de milă încât uneori mă doare. Şi câteodată plâng.

N-am să vă spun “La mulţi ani” ci  am să vă urez 
“La cât mai puţini ani îngenuncheaţi!”

Avanpremieră