Lidia Maier, în slujba unui adăpost al speranţei

Potecile frunţii ei, săpate adânc aşa cum apa îşi creează cursul, căutau nestingherite noi şi noi teritorii; coborau deşănţat spre tâmple, unde, o venă movulie avea grijă să măsoare ceva la intervale scurte, zbătându-se ca un peşte pe uscat. Părul era acum ca rodul viermilor de mătase, prins cu un soi de cochetărie feminină a cărei modă e de ceva vreme, neînţeleasă. Ochii însă aveau ceva din preţiozitatea unei perle negre, rămasă pe un mal de mare, în aşteptarea vreunui călător rătăcit ori a vreunei fetiţe bucălate care să o descopere. Măinile, brăzdate şi ele de prea multă trudă, se mişcă încet, pe creştetul unui căţel. Îl mângâie aşa de minute bune, fără să uite însă să zâmbească şi celorlalţi 100 de câini care o înconjoară.

La cei 75 de ani ai săi, după două infarcte şi alte complicaţii de ordin medical, d-na Lidia Maier, lucrează zilnic la adăpost. Amplasat într-un plăcut cadru natural, la o şosea judeţeană, acesta oferă un cămin şi asigură hrana pentru 100 de câini. Adapostul Fundaţia pentru Protecţia Animalelor "FIDUCIA" s-a înfiinţat în anul 2000 cu scopul de a oferi un adăpost câinilor abandonaţi din Reghin şi din împrejurimi. „Fiecare câine este iubit şi rămâne în adăpost până la găsirea unui stăpân sau până la moartea acestuia, eutanasia fiind permisă doar în cazuri extreme.” 

Cât despre greutăţile cu care se confruntă, acestea au un leac; credinţa în Dumnezeu o face să creadă că totul are un sens şi cu asta nu se sfieşte să se mândrească. Efortul doamnei Livia nu este tecut cu vederea; aprecierea îi vine chiar şi de la străini, care la un moment dat au şi adoptat o parte din animale. Anda, probabil cineva cunoscut doamnei, scria pe un forum: "Această doamnă, care la 75 de ani reuşeşte să facă faţă unei astfel de provocări, ar trebui să fie un exemplu pentru noi, toţi cei care dorim să facem ceva dar nu găsim puterea sau ne este uneori frică de greutăţi.”

Puţină lume ştie ce a făcut îngrijitoarea în ultimii 10 ani; fiecare zi a fost o nouă luptă cu lipsa hranei, cu părerile şi deciziile autorităţilor, cu indiferenţa locuitorilor din Reghin. În adăpostul improvizat, construit din puterile unei femei bătrâne, câinii se simt însă ca la ei acasă. Ei au padocuri spaţioase, sunt puşi înpreună în funcţie de “preferinţe”, au colţuri în care se pot retrage departe de privirile celorlalţi. D-na Lidia pare împlinită cu viaţa pe care o duce. O mai supără uneori concepţiile oamenilor sau indiferenţa. Iar despre tragedia animalelor fără stăpân, are o părere fermă: “Nimeni nu întreabă de ce un animal se află pe stradă şi dacă este vinovat de acest lucru. Animalele fără stăpân nu au nici o vină pentru că societatea omenească a uitat cu totul că Dumnezeu i-a dat Pământul cu vietăţile sale în grijă şi nu ca pradă, după bunul său plac. Animalele suferă cumplit din cauza omului.”

La cei 75 de ani, d-na Lidia nu ar schimba nimic din viaţa ei; timpul petrecut cu animăluţele pe care le protejează de atâta vreme pare să fie cel preferat. Cu toate acestea, bătrâna mai are o nelinişte în suflet. Se gândeşte cu frică la ce ar putea să se întâmple cu adăpostul dacă ea nu ar mai fi. Doreşte ca terenul să nu fie nicodată folosit pentru alt scop decât ca adăpost al animalelor fără stăpân. Aşadar, îngrijitoarea caută cu disperare un urmaş, cineva cu suflet mare, care să preia şi să ducă mai departe adăpostul. Se linişteşte tot singură, spunându-şi că „Fiducia” înseamnă încredere şi că acesta a fost secretul ei de-a lungul timpului.

Accesaţi http://www.fiducia.go.ro/default.htm